Originile unei tradiții unice în Maramureș
În vara anului 1935, într-un colț pitoresc din Maramureș, a luat naștere un monument etnografic ce avea să devină celebru în întreaga lume: Cimitirul Vesel de la Săpânța. Inițiativa a aparținut preotului greco-catolic Grigore Rițiu, care l-a încurajat pe meșterul popular Stan Ioan Pătraș să abordeze sfârșitul vieții dintr-o perspectivă diferită de doliul tradițional. Prima cruce realizată în acest stil inedit a fost dedicată lui Gheorghe Zapca, un consătean a cărui viață s-a încheiat tragic în apele râului Tisa.
Filosofia din spatele crucilor colorate
Amplasat în jurul bisericii parohiale „Nașterea Maicii Domnului”, la aproximativ 20 de kilometri de Sighetu Marmației, cimitirul reunește peste 850 de cruci sculptate manual. Unicitatea locului rezidă în abordarea filosofică a morții, care, spre deosebire de viziunea pesimistă a altor culturi, este celebrată aici cu ironie și împăcare. Specialiștii consideră că această perspectivă își are rădăcinile în vechile credințe dacice, unde moartea era privită ca o eliberare și o punte către o lume mai bună, nu ca un sfârșit tragic.
Începând cu anul 1936, Stan Ioan Pătraș și-a definitivat stilul caracteristic: a îngustat proporțiile crucilor, a integrat basoreliefuri direct în fibra de stejar și a utilizat pigmenți naturali durabili. Până la moartea sa în 1977, meșterul a realizat aproximativ 700 de monumente funerare, inclusiv propria cruce, pe care și-a redactat din timp epitaful.
Simbolistica culorilor și mărturiile epitafului
Cromatica monumentelor este dominată de „albastrul de Săpânța”, o nuanță intensă ce simbolizează cerul, speranța și deschiderea spirituală. Paleta cromatică este completată de alte semnificații precise:
- Verdele: invocă prospețimea vieții și natura bogată a Maramureșului.
- Galbenul: simbolizează soarele, fertilitatea și holdele roditoare.
- Roșul: marchează pasiunea.
- Negrul: amintește de caracterul implacabil al morții.
Elementul central al fiecărei cruci este epitaful scris la persoana întâi, în grai maramureșean. Acesta oferă o cronică onestă a vieții celui dispărut, menționând atât calitățile, cât și slăbiciunile lumești, precum pasiunea pentru munca câmpului, certurile conjugale sau plăcerea pentru un pahar de horincă.
Continuarea moștenirii culturale
După anul 1977, tradiția a fost dusă mai departe de ucenicul lui Pătraș, Dumitru Pop Tincu, care a învățat meșteșugul de la vârsta de 9 ani. Acesta a fost recunoscut drept Tezaur Uman Viu de către Ministerul Culturii pentru eforturile sale de a păstra autenticitatea sculpturii și picturii manuale, activând până la decesul său în 2021. Astăzi, moștenirea este continuată de Ioan Stan Pătraș, ginerele lui Pop Tincu, care asigură perpetuarea acestui patrimoniu recunoscut pe plan internațional, ansamblul funerar fiind clasat drept al doilea ca valoare la nivel mondial, după Valea Regilor din Egipt.
Sursa: www.libertatea.ro
Adaugă la Agregator.ro
