Guvernul pregătește un mecanism prin care marile companii ar putea primi limite obligatorii de consum al energiei electrice, dacă reducerile voluntare și importurile nu vor mai putea acoperi deficitul din Sistemul Energetic Național.
Anunțul a fost făcut de premierul demis Ilie Bolojan, după o reuniune cu peste 140 de reprezentanți ai marilor consumatori industriali și ai sectorului energetic.
„Am stabilit măsuri privind reducerea voluntară”
„Am încheiat, în urmă cu o oră și jumătate, o întâlnire importantă pe componenta de energie, cu principalii consumatori și cu reprezentanți ai tuturor patronatelor și asociațiilor din domeniu. Peste 140 de persoane au fost conectate, întâlnire în care am stabilit măsurile privind reducerea voluntară a consumului de energie în orele de seară”, a declarat Ilie Bolojan.
Dunărea a coborât sub minimul ultimelor decenii
Premierul a avertizat că seceta afectează întreaga regiune.
„Suntem într-o situație în care avem o criză energetică la nivel regional, din cauza secetei și a debitelor scăzute pe Dunăre, fiind cele mai mici din ultimii 40 de ani. Față de nivelul minim pe care l-am atins în 2003, de 1.474 de metri cubi pe secundă, astăzi am ajuns la un nivel inferior acestuia. Suntem la aproximativ 1.450 de metri cubi pe secundă și tendința este de scădere”, a spus Bolojan.
Acesta a explicat că România a pierdut aproximativ 2.000 MW doar din producția hidro.
„Ca efect al scăderii debitelor, atât pe Dunăre, cât și în celelalte bazine hidrografice, capacitățile de producție ale centralelor hidroelectrice sunt limitate. Gândiți-vă că doar pe componenta Porțile de Fier am pierdut aproximativ 2.000 MW”, a afirmat premierul.
Peste 4.000 MW lipsesc în regiune
Bolojan a explicat că problemele afectează și statele vecine.
„Capacitățile de producție de energie nucleară sunt și ele reduse mult. Țara vecină, Ungaria, și-a redus, din cele patru grupuri de la centrala nucleară, trei. Doar un grup funcționează parțial și, de la 2.000 MW, acolo avem un minus de 1.750 MW”, a spus premierul.
„Noi suntem în situația în care a trebuit să închidem un grup de la Cernavodă și avem un minus de 550 MW. Avem, deci, un minus de producție în regiune de peste 4.000 MW”, a declarat acesta.
România depinde de importuri
„Suntem în situația în care, la orele serii, între ora 19:00 și ora 23:00, avem un deficit important de energie, pe care îl acoperim din importuri”, a afirmat Ilie Bolojan.
„În aceste situații importăm peste 2.500 MW zilnic. Comparativ, Ungaria importă 4.500 MW, Republica Moldova – 500 MW”, a adăugat premierul.
Măsuri pentru salvarea Reactorului 2
„Fiecare zi câștigată cu acest grup în funcțiune înseamnă peste 650 MW, adică aproape 10% din producția de energie a României”, a spus Bolojan.
„Una dintre măsurile pe care le-am luat a fost să intervenim în zona Dunării, în așa fel încât să eliminăm, ceea ce am făcut astăzi, un obstacol natural, un pinten de stâncă”, a precizat acesta.
„În zilele următoare, începând de mâine seară, miercuri și joi, vom derula operațiuni suplimentare, care înseamnă scufundarea unor barje”, a mai declarat premierul.
Dacia și Ford reduc deja consumul
„Am convenit că fiecare dintre dânșii va lua măsuri pentru reducerea voluntară a consumurilor în orele de seară, în funcție de profilul pe care îl are”, a spus Bolojan.
„Două companii importante, mari consumatori, compania Dacia și Ford, sunt de astăzi cu producția oprită până pe data de 19, ceea ce înseamnă o economie de aproximativ 200 MW”, a declarat acesta.
Limitarea consumului, pregătită prin Hotărâre de Guvern
Premierul a avertizat că Executivul pregătește și un mecanism obligatoriu.
„În zilele următoare vom adopta, complementar, o hotărâre de Guvern care este avută în vedere în condițiile în care nu vom putea asigura în totalitate consumul de energie la orele serii prin reducerea voluntară”, a declarat Bolojan.
„Este hotărârea prin care avem un mecanism pe care îl putem pune în practică prin Dispecerul Energetic Național de la Transelectrica, de limitare a consumului. Asta înseamnă că, printr-o notificare cu 24 de ore înainte, companiile mari consumatoare ar primi o notificare prin care consumul le va fi stabilit”, a explicat premierul.
În încheiere, acesta a precizat:
„Această măsură este una de rezervă. Este un mecanism pe care îl punem în practică, potrivit prevederilor legale, în așa fel încât să putem lua măsuri coordonate, dacă va fi nevoie în zilele următoare.”

