Toamna din acest an se anunță mai caldă decât în mod obișnuit. În locul răcirii accentuate și al ploilor care marcau, în anii anteriori, trecerea spre sezonul rece, meteorologii estimează temperaturi peste mediile perioadei până la începutul lunii noiembrie.
Conform prognozei pentru intervalul 5 octombrie – 2 noiembrie, prima săptămână, 5-12 octombrie, va aduce temperaturi mai ridicate decât cele normale în toate regiunile țării.
Cele mai mari abateri pozitive sunt prognozate pentru zonele montane și nord-estice.
Deficit de precipitații în perioada 5-12 octombrie
În prima săptămână analizată, precipitațiile vor fi deficitare în cea mai mare parte a României.
Excepție fac regiunile nord-vestice, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Vreme mai caldă decât normalul și în a doua jumătate a lunii
În intervalul 12-19 octombrie, temperaturile medii vor rămâne ușor peste valorile normale pentru această perioadă pe întreg teritoriul țării.
În schimb, regimul precipitațiilor va reveni în jurul valorilor obișnuite, cu cantități apropiate de normal în toate regiunile.
Aceeași situație este estimată și pentru perioada 19-26 octombrie. Temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât cele normale în întreaga țară, iar precipitațiile se vor situa în general în jurul valorilor normale.
Temperaturile rămân ridicate până la început de noiembrie
Ultima săptămână din intervalul analizat, 26 octombrie – 2 noiembrie, nu aduce o schimbare importantă a tendinței.
Mediile temperaturilor vor fi ușor peste cele specifice perioadei pe întreg teritoriul României, în timp ce cantitățile de precipitații vor fi apropiate de normal în cea mai mare parte a țării.

