Ilie Bolojan taie consumul din ministere: Aerul condiționat și iluminatul vor funcționa cu restricții

Date:

Premierul Ilie Bolojan anunță că Guvernul începe aplicarea măsurilor de economisire a energiei și în ministere. Iluminatul și aparatele de aer condiționat vor funcționa limitat, însă schimbările vor fi introduse treptat, deoarece necesită intervenții tehnice.

Măsurile intră în vigoare în următoarele zile

Șeful Executivului a explicat că instituțiile guvernamentale vor începe să reducă consumul de energie imediat ce echipele tehnice vor finaliza reglajele necesare.

„Deci, apelul a fost făcut în ședința de guvern și începând din această săptămână veți vedea efectele în instituțiile care țin de guvern. Pentru că fiind întâlnirea la sfârșitul săptămânii, partea de acțiunea, de exemplu, gândiți-vă ca să intervii într-o anumită zonă, să nu mai funcționezi decât parțial cu aparatele de aer condiționat sau cu sistemul de iluminat, arhitectural, ai nevoie, de exemplu, de cel puțin 24 de ore pentru că echipele să vină să se intervină și să facă aceste reglaje. Deci, aceste măsuri nu o să le trecem de la data apelului imediat și există o întârziere de 2-3 zile întotdeauna pentru că e nevoie de organizare și de măsuri fizice care trebuie luate de oameni pricepuți pentru acest lucru”, a declarat Bolojan.

Premierul spune că dă exemplul personal

Ilie Bolojan afirmă că programul său de lucru face ca biroul premierului să nu consume aproape deloc energie pentru iluminat sau climatizare în timpul serii.

„În general ajung foarte târziu, uneori pe la 10-11 și nu mai e timp de stat cu becurile aprinse și sistemul de aer condiționat nu funcționează la mine”, a spus premierul.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE