Vineri seara,în Râmnicu Vâlcea, pe Calea lui Traian… mă apropii de semafor. Banda 2. Semaforul se face galben, apoi roșu. Frânez să opresc regulamentar.
În spatele meu: două ambulanțe cu sirenele și luminile pornite.
Acum, probabil conform noilor reguli , trebuia să fac următoarele: – să stau frumos la roșu, – să blochez ambulanțele, – eventual să le spun oamenilor dinăuntru: „Vă rog să mai rezistați puțin… că semaforul e roșu.”
Instinctul uman mi-a spus altceva. Am trecut semaforul și am tras imediat pe dreapta, pe banda 1, ca să poată trece ambulanțele. Nu era intersecție. Nu era niciun pieton pe trecere. Era doar o decizie luată în câteva secunde, cu gândul că poate cineva se luptă între viață și moarte.
Dar surpriză… Pe contrasens, poliția.
Girofar. Trage pe dreapta. Documentele. Permisul suspendat 30 de zile.
Încerc să explic situația. Răspunsul a fost demn de manual: „Trebuia să stați la roșu și ambulanțele să aștepte.”
Am peste 2 milioane de kilometri conduși în viața asta. Dar sincer… e prima dată când aud că ambulanța trebuie să stea după mine la semafor ca să fie respectată legea.
Dar stați… că partea frumoasă abia acum începe.
Îmi explică elegant cum să îmi recuperez permisul, că nu e emis în România: – notar, – declarație, – prezentare la Rutieră între 10-12.
Perfect. Numai că era sâmbătă. 10.000 de telefoane să găsești notar. Noroc că încă mai există oameni cu suflet și o doamnă notar a venit special de acasă pentru declarație.
Astăzi mă prezint la Rutieră Vâlcea să ridic permisul. Și… magie!
Permisul lipsea. Nu fusese predat.
Probabil era prea ocupat bravul agent să salveze România de criminali periculoși care fac loc ambulanțelor.
Acum stau și mă întreb: În țara asta chiar am ajuns să fie pedepsită omenia? Chiar am ajuns să ne fie frică să facem loc unei ambulanțe? Data viitoare ce facem? Cronometrăm moartea la semafor până se face verde?
Da, am trecut pe roșu. Dar am făcut-o conștient, ca să las două ambulanțe să treacă. Pentru că uneori viața unui om se decide în câteva secunde. Iar între o amendă și posibilitatea ca cineva să ajungă la timp la spital… eu aș alege la fel și mâine.
Trist nu este că am fost amendat. Trist este că într-o țară normală gestul acesta ar fi fost considerat omenie. La noi a devenit contravenție.Acum stau și mă gândesc… Poate data viitoare trebuie să fac exact invers.
Să blochez ambulanța regulamentar. Să stau drept la roșu. Să mă uit calm în oglindă cum sirena urlă.
Și dacă mă întreabă cineva: „De ce n-ai făcut loc?”
Să răspund mândru: Pentru că respect legea, dom’le!
În România, viața poate să mai aștepte… da’ semaforul nu.
Trăim vremuri interesante: Hoțul fuge. Minciuna prosperă. Nesimțirea e promovată. Dar dacă faci loc unei ambulanțe… ești pericol pentru societate.
Și apoi ne întrebăm de ce oamenii au devenit reci.
Pentru că în țara asta, dacă faci un bine, riști să pleci acasă: fără permis, cu amendă, și cu lecția învățată.
Data viitoare, lasă omul să moară regulamentar.
Mulțumesc, domnule agent de „rutieră” de weekend. Sper ca diseară să dormi liniștit, știind că ai lăsat pe cineva fără permis pentru că a avut tupeul să creadă că viața are prioritate în fața culorii roșii.
Adaugă la Agregator.ro