Scandal diplomatic după arestarea unui rus în România: Moscova vorbește despre „fantezii”

Date:

Rusia reacționează după arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a unui cetățean rus acuzat de autoritățile române că ar fi desfășurat activități de documentare a unor obiective militare în vederea unor posibile acte de sabotaj.

Rusul, acuzat că fotografia baze militare

Anchetatorii susțin că bărbatul, în vârstă de 40 de ani, ar fi fotografiat tehnică militară română și aliată, precum și deplasări ale militarilor. Acțiunile ar fi avut loc în mai multe județe și în București.

DIICOT afirmă că acesta ar fi fost coordonat de o persoană cu care comunica prin servicii criptate.

„În perioada februarie-iulie 2026, în perspectiva comiterii unor acte de diversiune/sabotaj, de tip hibrid, sub coordonarea directă a unei persoane cu care a păstrat legătura prin intermediul unor servicii online de mesagerie criptată, a identificat, supravegheat și colectat informații cu caracter militar”, au transmis procurorii DIICOT.

Moscova respinge acuzațiile

Ambasada Rusiei susține că informațiile apărute în presa română sunt bazate pe „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii” și afirmă că nu ar exista dovezi concrete care să demonstreze caracterul ilegal al activității bărbatului sau implicarea autorităților ruse.

Diplomații ruși spun că acesta ar fi victima unei provocări și anunță că au cerut autorităților române să permită o întrevedere cu cetățeanul rus.

În paralel, SRI susține că investigația a vizat documentarea foto-video a unor baze militare și infrastructuri critice și că operațiunea ar fi fost prevenită înainte de producerea unor acte de sabotaj.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE