Andrea Chiș, propusă pentru funcția de ministru al Justiției, a fost întrebată în Parlament despre pensia pe care o încasează în prezent.
Cosmina Cerva, senator PACE, i-a amintit că în anul 2019 pensia sa era menționată la 37.616 lei pe lună și i-a cerut să precizeze care este cuantumul actual.
„În anul 2019, pensia dumneavoastră figura la 37.616 lei pe lună. Aș vrea să ne spuneți: cât este cuantumul acestei pensii astăzi?”, a întrebat-o Cosmina Cerva, senator PACE, pe Andrea Chiș.
Răspunsul ministrului propus la Justiție
Andrea Chiș a declarat că în prezent primește o pensie de 40.000 de lei și a precizat că valoarea acesteia nu a fost stabilită de ea.
„Pensia mea este de 40.000 de lei, la ora actuală. Nu am stabilit-o eu.
În ceea ce privește cuantumul ei, colegii știu și știți și dumneavoastră din spațiul public că eu am spus că pensia nu trebuie să depășească salariul”, a afirmat, marți, Andrea Chiș.
Declarația a fost făcută în cadrul audierilor din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului.
Cerva a criticat programul propus pentru Justiție
Pe parcursul audierii au existat și discuții privind programul propus pentru Ministerul Justiției.
Cosmina Cerva a afirmat că unele dintre măsurile prezentate de Andrea Chiș se aseamănă cu legi promovate de USR și a susținut că acestea au fost deja respinse în Camera Deputaților.
Aviz negativ în comisiile parlamentare
Andrea Chiș a primit aviz negativ în urma votului din comisiile de specialitate ale Parlamentului.
42 de parlamentari au votat pentru, în timp ce 65 s-au pronunțat împotrivă.
Andrea Chiș este propusă pentru portofoliul Justiției în formula de Guvern condusă de Siegfried Mureșan.

