Sectorul de apărare din România se confruntă cu provocări structurale majore care împiedică dezvoltarea unei industrii solide, în ciuda bugetelor generoase alocate înzestrării militare și a poziției strategice a țării pe flancul estic al NATO. Iustin Armașu, avocat partener în cadrul casei de avocatură Schoenherr și Asociații, a explicat în cadrul podcastului „Frontier Defense” (Episodul 22), găzduit de G4Media, că marii investitori internaționali ezită să aloce bugete de zeci sau sute de milioane de euro pentru cercetare-dezvoltare în România din cauza lipsei de predictibilitate și a absenței unor garanții contractuale ferme.
Lipsa garanțiilor și barierele în atragerea specialiștilor
Problema centrală rezidă în reticența investitorilor de a finanța laboratoare și linii de producție avansate fără o promisiune concretă din partea statului român privind achiziția tehnologiilor rezultate. Fără un angajament de cumpărare, investiția devine nejustificată din punct de vedere economic. Această incertitudine este agravată de un mediu fiscal instabil și de o birocrație excesivă. Un punct critic semnalat de Armașu vizează dificultățile întâmpinate de companiile non-UE în aducerea specialiștilor tehnici în România. Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) aplică proceduri rigide, tratând inginerii de înaltă calificare la fel ca pe forța de muncă necalificată, ceea ce blochează proiectele strategice.
Marginalizarea companiilor locale și eșecul parteneriatelor
Companiile românești se află într-o situație dificilă, fiind adesea excluse de la marile contracte din cauza cerințelor excesive din caietele de sarcini, care solicită o experiență similară vastă, pe care doar giganții străini o pot prezenta. Deși legislația privind offset-ul (compensarea industrială) oferă teoretic avantaje, în practică, firmele autohtone rămân marginalizate. În plus, ideea de parteneriat public-privat (PPP) în industria de apărare este, în viziunea avocatului, greu de aplicat. Multe asocieri curente între firme private și companii de stat nu îndeplinesc standardele unui PPP real, iar inflexibilitatea autorităților, care aplică penalități disproporționate în caz de întârziere, descurajează orice colaborare viitoare.
Provocări juridice: Războiul hibrid și inteligența artificială
Pe lângă aspectele economice, cadrul normativ actual nu este adaptat realităților moderne, cum ar fi războiul hibrid. Instalarea sistemelor militare pe terenuri proprietate privată în timp de pace reprezintă o provocare legală anevoioasă. De asemenea, apariția armelor autonome bazate pe inteligență artificială (AI) creează un vid juridic periculos. Deși AI Act-ul european exclude domeniul militar, rămâne neclar cine poartă răspunderea juridică în cazul unor erori – dezvoltatorul software-ului, statul sau comandantul din teren. Iustin Armașu subliniază că este prematur ca deciziile strategice pe câmpul de luptă să fie delegate sistemelor AI, acestea trebuind să rămână doar un suport tehnic.
- Statutul R&D: România ocupă ultimul loc în UE la investițiile publice în cercetare, cu sub 0,5% din PIB.
- Birocrația IGI: Procedurile rigide pentru angajații non-UE blochează transferul de expertiză necesar sectorului de defense.
- Criterii de eligibilitate: Caietele de sarcini elimină firmele locale din cauza experienței vaste solicitate.
- Vid legislativ: Absența reglementărilor clare pentru AI și războiul hibrid pune sub semnul întrebării siguranța și responsabilitatea juridică.
În concluzie, deși legislația românească oferă mecanisme teoretice pentru transferul de tehnologie, aplicarea practică necesită o schimbare de paradigmă. Viitorul industriei depinde de capacitatea statului de a oferi predictibilitate, de a simplifica procedurile birocratice pentru specialiști și de a crea un cadru legal modern care să echilibreze securitatea națională cu drepturile civile, fără a lăsa responsabilitatea deciziilor critice în seama algoritmilor necontrolați.
Adaugă la Agregator.ro
