Nicușor Dan promovează parteneriatele energetice regionale la summitul din Croația

Date:

Președintele României, Nicușor Dan, a participat la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări desfășurat la Dubrovnik, unde a pledat pentru consolidarea cooperării economice și energetice între statele din Europa Centrală și de Est, într-un context regional marcat de provocări economice și geopolitice.

Șeful statului a subliniat că țările participante împărtășesc un parcurs istoric și obiective similare în interiorul Uniunii Europene, motiv pentru care acțiunea comună devine esențială pentru apărarea intereselor economice și strategice.

„Este important acest format pentru că sunt țări, cele mai multe dintre ele foste comuniste, care au cumva aceeași dezvoltare, cumva aceleași aspirații în interiorul Uniunii Europene pentru energie, pentru competitivitate și e important să ne asociem în demersuri pentru a ne expune mai bine interesele.”

Președintele României a insistat asupra ideii că dimensiunea economică și cooperarea regională pot genera avantaje competitive majore într-o economie globală dominată de blocuri economice puternice.

„Este o mare oportunitate de a conecta economiile noastre, pentru că trăim într-o lume în care contează mărimea. Pentru că cine este mare, pe de o parte e mai eficient, pe de altă parte poate să aibă fondul pentru inovare, iar inovarea, în zilele de azi, este extrem de importantă pentru dezvoltare.”

În cadrul reuniunii, oficialul român a avut discuții bilaterale cu reprezentanți ai mai multor state participante și a menționat semnarea unor acorduri concrete de cooperare economică și logistică, inclusiv parteneriate între porturi și participarea României la fonduri regionale de dezvoltare.

Programul vizitei include și întâlniri cu oficiali americani pe teme strategice din domeniul energiei, printre care proiecte legate de energia nucleară și dezvoltarea coridoarelor regionale de gaz.

Inițiativa celor Trei Mări are ca obiectiv consolidarea infrastructurii, securității energetice și cooperării economice între statele Europei Centrale și de Est, fiind considerată una dintre principalele platforme regionale de coordonare strategică.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE

Șoșoacă, discurs pro-rus în fața lui Putin: „Nu vrem să ajutăm Ucraina”. Reacția liderului de la Kremlin

În cadrul Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg,...

Procesul lui Dominic Fritz cu ANI se prelungește. Înalta Curte a amânat verdictul final

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis...