– Cine are aceste discuții cu Dacia?
– Discută cu Guvernul, în principal, pentru că noi, la Cotroceni, nu avem putere executivă. Dar statul român nu e orb la ce se întâmplă cu Dacia, cu Ford, cu industria noastră auto. Gândiți-vă că unul dintre eforturile semnificative, de exemplu, cu programul SAFE, a fost să aducem investiții în industria de apărare, judecând și că o industrie auto, care e sub presiune, poate fi ușor-ușor transformată.
– Care sunt nemulțumirile lor din discuțiile acestea pe care le vedeți?
– Nu sunt complicate și ele cumva au o dimensiune europeană și una națională. Dacă vă uitați, productivitatea în România a stagnat în ultimii ani. Salariile au crescut peste inflație. Prețul cu energia este mult mai mare decât media Uniunii Europene și leul este foarte, foarte tare. Asta face dificilă viața oricărui mare exportator și producător.
– Care sunt cerințele concrete?
– O întrebare este ce facem cu diferența dintre venitul salarial și productivitate. Vrem ca România să fie în continuare o țară de salarii mici? Nu vrem asta. Asta înseamnă că e nevoie de predictibilitate.
O companie ca Dacia sau ca Ford trebuie să înțeleagă care e dinamica salariilor în următorii ani. O parte ține de ei și de contractele colective, pentru că au cu toții sindicate. O altă parte ține de cât de transparent este statul român în ceea ce are de gând să facă cu politica salariului minim. Și aici realitatea este că nu am avut cea mai clară politică.
În privința prețurilor la energie, soluții pe termen scurt nu există. Mă aștept ca pe măsură ce multe proiecte se materializează – în energie regenerabilă, în energie eoliană, începem să scoatem gaz din Neptun Deep, vom instala mai multe baterii, se termină câteva centrale pe gaz care sunt întârziate de foarte multă vreme – lucrurile astea să ajute în următorii ani.
Deciziile care „încurcă” companiile cu investiții mari în România
– Dar ce înseamnă un orizont de timp?
– Un orizont de 2-3 ani. O companie de dimensiunea celor din auto se poate gospodări pentru acest orizont. E important este ca acest dialog să le dea certitudine că facem aceste lucruri: în 2030 așa ne așteptăm să arate România. Și atunci, chiar fiind sub presiune, ei se pot reorganiza.
Ce îi încurcă cu siguranță e să tot afle despre decizii luate pe 17-18 decembrie – facem asta, facem ailaltă.
– Dumneavoastră veniți din mediul privat, ați fost în conducerea unei organizații patronale mari în România. Dacă ați fi un investitor străin, ați veni în România în acest moment?
– Da, și să știți că sunt investitori străini care vin în România, chiar dacă cifrele privind investițiile străine anul ăsta nu arată deloc grozav.
Să știți că avem investitori care vin în energie, în tot ceea ce înseamnă eolian, solar, se uită la offshore wind, Ministerul Energiei a deschis perimetrele din Marea Neagră. O să avem investitori în industria de apărare. Ați văzut recent știrea cu Rheinmetall, care a cumpărat șantierul de la Mangalia. E adevărat că nu avem cel mai bun an economic, dar asta nu înseamnă că România nu poate și nu va atrage investitori în continuare.
„Din ce întreabă investitorii poți înțelege că se tem de instabilitate politică”
– Ați fost în Statele Unite cu președintele Nicușor Dan, care a avut o întâlnire la JP Morgan cu unii dintre cei mai importanți investitori în obligațiunile de stat. Care au fost mesajele lor, care au fost temerile? Spuneați că nu avem cel mai bun an economic, bănuiesc că au fost întrebări și acolo.
– Ne vedem cu acești investitori și în România. În general, în România ajung analiștii, cum îi numim noi. La New York stau portfolio managers, oamenii care iau deciziile. Și de asta cred că e bine că i-am văzut. Ce îi interesează? Dacă o să păstrăm traiectoria fiscală și bugetară, ce măsuri de reformă avem în vedere în următorii 3-5 ani și dacă economia noastră își va reveni pe creștere. Au multe întrebări legate de ce se întâmplă în mediul politic.
La vremea respectivă, doreau să știe care e orizontul în care vom avea un guvern ce poate lua decizii. Ce nu fac investitorii: nu ne amenință să facem sau să nu facem ceva. Nu ne spun că dacă luăm X sau Y decizie o să ni se întâmple nu știu ce. Dar sigur că, din întrebările pe care ei le pun, poți să deduci cam ce îi îngrijorează.
– Care a fost o întrebare dificilă?
– Nu e vorba că e dificilă, dar din ceea ce întreabă poți înțelege că se tem de instabilitate politică. Și e normal, că România se împrumută de zeci de miliarde anual. Cei care împrumută vor să știe că au de partea cealaltă a mesei un regim politic stabil, care știe ce face. Deci e normal să întrebe lucruri de genul acesta. O fac în toată lumea, nu doar în România.
– Dar cum sună o astfel de întrebare? Nu am participat niciodată la o astfel de întâlnire, dvs ați participat.
– De exemplu, o întrebare foarte naturală este „Când credeți că o să aveți un guvern cu puteri depline?”. Asta e o întrebare simplă. Sau, „domnule președinte, domnule Burnete, ce se întâmplă, o să fie alegeri anticipate, nu o să fie alegeri anticipate, cum evaluați dumneavoastră lucrurile astea?”.
Și le răspunzi sincer. Nimeni nu își ia angajamente politice acolo. Dar și eu, și domnul președinte, și premierul, și ministrul de Finanțe când se vede cu ei, încearcă sincer – pentru că trebuie să fii sincer în discuțiile astea – să spună ce cred că se va întâmpla. Să știți că oamenii după asta te judecă. Nu te judecă după veștile bune pe care li le dai, ci dacă evaluarea lui Nazare sau a lui Burnete sau a președintelui Dan a fost realistă. Și atunci, câștigi încredere. Și asta e important în mediul acesta internațional atât de dificil, ca aceia care te împrumută să aibă încredere că știi ce se întâmplă în țara ta și cu țara ta.
„Mereu le-am spus policienilor cu care interacționez că e bine să fim responsabili în declarații”
– Poți să ai încredere în politicienii români? Pentru că până la urmă toate aceste decizii țin de niște decizii politice.
– Bun, dacă mă pun în perspectiva unui investitor, mă uit la cifre. Și cifrele spun că în ultima vreme noi am redus semnificativ deficitul bugetar și că ne-am ținut de această traiectorie fiscală și bugetară. Până la urmă, acesta este testul final al încrederii pe care poate să o aibă un investitor în guvern. Cel puțin în ceea ce privește consolidarea fiscală.
Cifrele spun că România s-a ținut de acest traseu și agențiile de rating din acest motiv au reconfirmat investment grade-ul nostru, chiar dacă acolo, la limita de jos.
– Văd aceste cifre, e adevărat, dar îl mai văd și pe domnul Grindeanu, șeful PSD, majoritar în noul guvern cu puteri depline instalat recent, care spune că trebuie mărite pensii, salarii. Cum se văd aceste anunțuri din perspectiva unui investitor?
– Ei se uită și la declarații. În final, cifrele sunt cele care vorbesc. Și dacă cifrele arată bine contează mai puțin ceea ce se spune la televizor, deși nu e irelevant. Eu mereu le-am spus tuturor policienilor cu care interacționez că este bine să fim responsabili în declarațiile pe care le facem, mai ales în raport cu finanțele publice ale României. Și investitorii citesc ce declară premierul, ce declară ministrul, ce declară liderii opoziției sau ai puterii.
„Nu cred că economia noastră mai poate suporta o mărire de taxe în clipa de față”
– Domnul Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe, nu a exclus o mărire de taxe pentru anul 2027. Credeți că este un mesaj bun acesta pentru investitori?
– Eu pot să vă spun opinia mea. Și eu nu sunt nici Guvernul, nici ministrul Finanțelor și nici nu cred că e o surpriză, venind de unde vin, că eu spun că nu cred că economia noastră mai poate suporta o mărire de taxe în clipa de față. Consolidarea noastră fiscală în următorii ani trebuie să vină din alte locuri: dintr-un control strict al cheltuielor publice, să reducem anumite ineficiențe, să colectăm mai bine. Sunt lucruri pe care am început să le facem în anul ăsta, chiar dacă nu cu viteza cu care ne-am dorit.
– Ce am colectat mai bine? Am colectat pentru că s-a mărit TVA-ul și au fost niște taxe, CASS, de exemplu.
– Uitați-vă care au fost principalele zone unde s-a făcut consolidarea. Într-adevăr, creșterea TVA a avut cel mai mare impact. Asta era de așteptat de la bun început, că de asta a și fost acea dezbatere destul de complicată despre creșterea TVA. Doi, faptul că pensiile și salariile au fost înghețate, dar ele au și crescut mult peste potențialul economiei românești înainte de 2024, în acel super ciclu electoral.
„Ne-am folosit de bani împrumutați ca să creștem pensii și salarii mult peste potențialul economiei noastre”
– Dar a crescut și inflația și a tăiat din această majorare, totuși.
– Inflația crește din câteva motive. Unu: avem aceste șocuri energetice pe care România nu le controlează și nu le va putea controla, vom importa inflație. Doi: faptul că ne împrumutăm de atât de mulți bani și o facem de mulți ani de zile, asta generează inflație.
Noi ne-am folosit de bani împrumutați ca să creștem pensii și salarii mult peste potențialul economiei noastre. Asta e realitatea. Și, mai mult, noi nu am stimulat suficient cererea internă. Ce înseamnă asta? Că dacă vrei să ai tipul ăsta de politică, de stimulare a veniturilor, în paralel trebuie să ai o politică de stimulare a producției interne. Pentru că vrei că aceste venituri mari să încurajeze producția în România. Noi n-am făcut suficient asta. S-au dus în importuri. Importurile trebuie să le plătim cu valută și valuta aia trebuie să vină de undeva. Fie vine din exporturi, fie împrumuți.
Astea sunt cele două căi. Noi de asta trebuie să reducem deficitul bugetar, ca să nu mai stimulăm atât de mult importurile, ca să nu mai avem nevoie să ne împrumutăm de atât de mulți euro. Pentru că asta ne costă pe toți, pe fiecare dintre noi.
„Guvernul să se concentreze și pe creșterea economică”
– Dacă ați fi premier în acest moment în România, care credeți că ar fi primele trei măsuri pe care să le luați ca să nu ajugem în junk?
– Nu vreau să vă răspund la întrebarea asta. Premierului nu i-am spus care sunt cele trei măsuri pe care le-aș fi luat. Cred că ar fi nedrept să le afle din presă și să nu le afle de la mine între patru ochi, având în vedere poziția pe care o am.
Dar am citit programul de guvernare și sunt multe măsuri bune acolo.
– Care ar fi? Dați-mi câteva exemple.
– Prima dintre ele este faptul că acest guvern și-a asumat că va respecta angajamentele acestea financiare ale României. Doi, dacă vă uitați, o să vedeți că programul spune că în măsura în care există niște resurse bugetare, încercăm să ușurăm povara pe economie. Ne uităm la indexarea pensiilor, ne uităm să eliminăm anumite mici taxe. Dar, sigur, trebuie să faci mereu această precizare – „în măsura în care există resurse bugetare”. Pentru că, dacă nu, investitorii despre care vorbeam se uită și îi spun „cine vă dă bani pentru așa ceva?”. Sunt acolo și programe de stimulare a agriculturii, a IMM-urilor.
Cred că este foarte important ca Guvernul să se concentreze și pe creșterea economică. Pentru că dacă noi rămânem doar într-un exercițiu contabil în care mereu încercăm să tăiem niște cheltuieli și nu creștem baza, poate dura foarte multă vreme această consolidare fiscală.
„Nu putem doar să umblăm la cheltuieli și venituri”
Și atunci, e important să vedem ce măsuri putem lua. Unele nu costă foarte mulți bani. De exemplu, să digitalizezi, să debirocratizezi. Pe mine mă preocupă foarte mult cum stimulăm piața locală de capital, să avem mai mulți bani privați care stimulează economia. Trebuie să facem lucruri ca să avem creștere economică. Nu putem doar să umblăm la cheltuieli și venituri.
– Spuneți că nu vreți să afle premierul în funcție…
– Nu, cred că nu e frumos să afle de aici, dintr-o declarație, care cred eu că sunt cele mai importante măsuri. E frumos să îi le spun eu direct.
Despre măsurile luate de Guvernul Bolojan: Eram într-un moment foarte tensionat cu cei care ne împrumutau
– Bănuiesc că i-ați spus domnului Bolojan. Ați fi început cu măsurile pe care domnia sa le-a luat?
– Vă aduceți aminte că am stat o lună de zile la Cotroceni cu cele patru partide ca să negociem respectivele măsuri. Realitatea e că pachetul care are rezultat nu a fost favoritul niciunuia dintre cei care au stat la masă. Nici al celor patru partide, nici al meu, dacă mi-ați fi dat mie toată puterea.
Din nou, rolul meu de mediator, pe care îl joc uneori, înseamnă că nu pot să vin să vă spun: „eu am spus să se facă asta și asta, dar nu s-a făcut” .Cred că era nevoie de niște măsuri urgente de creștere a veniturilor.
Această secvență, creștere de venituri și apoi reducere de cheltuieli, nu e întâmplătoare. Eram într-un moment foarte tensionat cu cei care ne împrumutau și care spuneau: „nu avem încredere în statul român”. În ultimii ani de zile, de multe ori lor li s-a promis că cresc taxele și apoi urmează niște tăieri de cheltuieli care n-au mai venit niciodată.
– Nici acum nu au venit.
– Aș pune o nuanță aici. Dacă vă uitați pe graficul care arată cum creșteau cheltuiele bugetarele ale statului român, ce o să vedeți în ultimele 15 luni este că el s-a plafonat și începe să scadă. Cu siguranță, nu am mai văzut o creștere a cheltuielilor așa cum am văzut în 2023 și 2024.
– Nu s-au mai indexat pensii, care erau o creștere semnificativă, totuși. Nu s-au mai făcut investițiile acelea locale ale statului.
– Astea sunt cheltuielile mari ale statului român.
„În anul electoral toți primarii vor și li s-a dat”
– Păi ce facem? Nu mai facem nimic? Adică investiții în local, nu mai creștem pensii…
– Nu trebuie să sărim între extreme. Nu înseamnă că, dacă trebuie să reducem investițiile, le ducem la zero. Ele au fost pentru multă vreme la 8% din PIB.
Probabil că în România, și există documente ale Comisiei Europene, care ne spun că mai rațional este să fim pe la 5-6% din PIB investiții. Sigur că în anul electoral toți primarii vor și li s-a dat. Nu are rost să ne ascudem.
La fel când vine vorba de oamenii din sectorul public. Nu spune nimeni că trebuie să avem zero angajați sau salarii foarte mici. Dar și aici trebuie să ne uităm.
„Am stat și eu la cozi. Știu ce înseamnă să-ți iei o autorizație”
Cheltuim 170 de miliarde pe an cu sectorul public. Cât poate să ducă economia noastră și bugetul nostru?
Ce facem în cadrul acestei anvelope? Cine câștigă mai mult? Cine câștigă mai puțin? Ce servicii primesc cetățenii români de banii aceștia? Și nu sunt satisfăcătoare tot timpul.
Asta e o realitate. Nu are rost să vin eu aici să o coafez. Și eu, la rândul meu, sunt cetățean. Sigur, unul foarte privilegiat în clipa de față, în raport cu instituțiile statului. Dar am stat și eu la cozi. Știu ce înseamnă să-ți iei o autorizație. Mai avem mult de lucrat până când cetățenii să poată spune că sunt mulțumiți de statul nostru. Dar nici nu-i dezastru peste tot. Adică am avut și experiențe fericite.
„Cred că proiectul mini-reactoarelor de la Doicești trebuie continuat”
– Pentru că tot suntem la investiții, n-aș vrea să încheiem acest capitol fără să ne referim la o investiție controversată – proiectul SMR-urilor de la Doicești, criticat dur de fostul premier Ilie Bolojan. Ați fost cu președintele în SUA. Acolo ați fost întrebați despre aceste lucruri, despre criticile de aici față de proiect și despre viabilitatea proiectului în continuare?
– Nu am fost întrebați despre criticile de aici. Nu cred că cineva în Statele Unite se uită în fiecare zi să vadă ce se spune.
– Totuși, era premierul României și este o investiție destul de serioasă.
– E adevărat, dar inclusiv în Statele Unite există dezbateri despre reactoarele mici modulare. Cât de repede se pot face, cu ce tehnologie, sunt diverse companii și diverse tehnologii în diverse stadii de avizare. Ce e cert este că Statele Unite țin foarte mult la energia nucleară. Și Europa începe să vorbească mai mult despre asta.
De ce? E una dintre puținele tipuri de producere a energiei unde Occidentul, Statele Unite și Europa și aliații pot să aibă autonomie strategică. Adică noi putem să avem avea tehnologia de a construi aceste centrale nucleare, combustibilul. Ăsta e motivul principal pentru care Statele Unite susțin acest tip de tehnologie și noi o susținem până la urmă. De asta vrem să construim și reactoarele 3 și 4. De asta am intrat și în proiectul acesta de la Doicești, care are, într-adevăr, probleme. Nu te poți ascunde. El nu a avansat cu viteza necesară.
Nici partenerul american, NuScale, nu-i perfect. Puteți citi în presa internațională că are niște probleme. Dar să dezvolți o astfel de tehnologie nu-i simplu, asta e cert. De ce a decis statul român acum 5-6 ani să intre în ecuație, asta cred că e o dezbatere pentru altă dată.
– Rămâne totuși acest proiect un proiect strategic pentru România?
– Din punctul meu de vedere, el trebuie continuat. Nu cred că trebuie să ne oprim. Tehnologia asta a reactoarelor mici e utilă. Țin minte că am fost în Finlanda anul trecut și finlandezii ne spuneau că ei vor să o folosească ca să încălzească Helsinki-ul. Poate fi util pentru încălzirea centralizată a orașelor, poate fi util să alimenteze o bază militară.
Acum, că trebuie România să-și propună să aibă primul astfel de reactor sau să fie un model global pentru așa ceva, uneori e posibil ca ambițiile să ne-o ia înaintea posibilităților. Aici cred că trebuie să fim rezervați.
Dacă e posibil să fie utilă tehnologia asta și în România și că putem investi în ea, nu zic nu, dar investițiile trebuie să fie judicioase. Adică trebuie să vedem cum și câți bani investim. Pentru mine, în astfel de proiecte, un test și o întrebare pe care o pun mereu este: există și un investitor privat care vrea să pună, nu știu, 10% din bani, nu mai mult?
Asta pentru mine e un semn că acolo ai un proiect care e promițător și o întrebare pe care o pun și o voi pune mereu și m-aș bucura ca în astfel de lucruri să văd și investitori privați. E un semnal că acolo lucrurile arată bine comercial.
„Am devenit mult mai modest în a spune «X e prost că nu vrea să facă asta»”
– A trecut aproape un an și jumătate de cât sunteți consilier prezidențial. Este așa cum credeați că va fi?
– Nu. Dar nici nu cred că există școală de consilieri prezidențiali sau de președinți sau de miniștri.
Eu eram destul de apropiat de lumea politică. La Concordia, toată ziua asta făceam, discutam cu politicieni. Sigur, de pe alte poziții. Tot timpul spuneam ce trebuie făcut, ce nu se face, vă mișcați prea încet și așa mai departe. Am descoperit că există mai multe constrângeri decât îmi imaginam.
– Cum ar fi?
– Când ești în poziția de societate civilă și critici Guvernul, tinzi să vezi lucrurile binar. „De ce nu alocați mai mulți bani în educație?” Și ți se pare că dacă mă duc eu acolo și sunt un om serios, păi dau cu pumnul în masă și aloc mai mulți bani la educație.
Dar ajungi la o masă cu 15 oameni și cineva spune: „bun, dar și la sănătate avem urgența asta”. Ministrul Apărării vine și spune: „bun, dar trebuie să cumpărăm niște radare, că ne intră dronele în țară și avem nevoie de muniție pentru asta”. Ministrul Transporturilor vine și îți arată că are o autostradă pe care trebuie să o termine. Partidele au ele însele niște opinii. Atunci, realizezi că nu e chiar atât de simplu – vrei sau nu vrei. Și că trebuie să ții cont de toată lumea, că așa funcționează democrația.
Asta nu însemnă că nu se pot face lucruri. Se pot, dar am devenit mult mai modest în a spune „X e prost că nu vrea să facă asta”. Vă spun sincer, e mai dificil decât mă așteptam.
De ce nu spune statul român câți bani se dau pentru Ucraina
– Ce v-a surprins cel mai mult în perioada asta?
– Credeam că statul român are foarte puține date. Și mereu mă plângeam de asta. Nu mai cred că e chiar așa.
Cred că statul român e reticent cu a-și face publice datele. O reticență pe care nici acum nu înțeleg foarte bine de unde vine. E așa, un fel de noi sau ei, nu cumva să se întâmple ceva.
Să știți că statul român are mai multe date decât pare din afară. Și multe decizii despre care eu credeam că sunt luate așa. din poignet (cu lejeritate -n.r.), se bazează totuși pe niște calcule și estimări. Asta nu înseamnă că deciziile sunt mereu corecte.
– Apropo de asta, de ce nu se spune public și de către o autoritate a statului câți bani se dau pentru Ucraina? Pentru că este o întrebare care apare cu recurență în discursul public și nu numai, în România.
– Aici cred că ministrul Apărării și ministrul de Externe ne-au explicat, cel puțin în trecut, că e pur și simplu o decizie a statului român de a fi un pic mai discret cu informația asta. Nu e în departamentul meu, ca să zic așa, dar nu e din lipsa datelor. Asta e evident. Evident că e o decizie de a nu face asta public.
„Nu vorbim de munți de bani. Trebuie să ajutăm Ucraina”
– Vă întreb pentru că a apărut într-un document al Consiliului Fiscal o estimare de 1,5 miliarde de euro, bazată pe date nu de la instituțiile de la noi, ci de la Comisia Europeană. Cam pe acolo este, din câte știți?
– Cu siguranță nu vorbim de munți de bani, cum văd uneori că sunt zeci și zeci de miliarde de euro care se duc către Ucraina. Sumele sunt mult mai mici, din păcate. Și spun din păcate pentru că eu cred că trebuie să ajutăm Ucraina, dar, din păcate, nu avem resursele să o facem. Fie nu avem resurse bugetare, fiindcă suntem noi înșine îndatorați, fie când vine vorba de echipamente militare nici noi nu stăm grozav la ele. De asta am împrumutat atât de mulți bani prin SAFE, ca să ne dotăm propria armată.
România și dacă ar vrea să doneze Ucrainei miliarde și miliarde de euro nu are capacitatea de a o face.
– Adică dă Ucrainei mai puțini bani decât ar trebui, de fapt, în realitate, asta spuneți?
– Eu spun că Europa, în general, dă Ucrainei mai puțini bani decât ar trebui ca să îi ajutăm să treacă prin încercarea asta. Și o facem tot pentru că ne lipsesc. Cel puțin în România, nu avem de unde să dăm foarte mulți bani. Dar, atât cât avem, trebuie să o facem. Pentru că imaginați-vă o lume în care suntem vecini cu Federația Rusă. Eu nu vreau să trăiesc în România vecină cu Federația Rusă. Uitați-vă câte probleme ne face Federația Rusă de la distanța asta față de noi, dar să fie aici peste gard? Și mai spun că e un vecin care a fost atacat, cum să nu îl ajuți? Dacă România ar fi în situația asta, n-am vrea ca vecinii noștri să ne sprijine cu orice, cu energie, cu alimente, cu muniție, cu bani? Cred că e ceva foarte uman ce facem.
– E adevărat, dar și această secretomanie nu cred că folosește nimănui, până la urmă.
– E adevărat și încerc să vă spun că ar trebui să aveți acest dialog cu oameni aleși și votați. N-aș vrea să intru eu în dezbaterea asta. Nu cred că ar fi o tragedie, dar cred că sunt și motive întemeiate pentru care statul român a ales la vremea respectivă să fie mai discret cu informația asta.
„Companiile cer tot felul de lucruri, dar nu am primit de când sunt la Cotroceni nicio solicitare oneroasă”
– Vă caută lumea acum mai mult decât înainte?
– Tot timpul te caută, cred, lumea mai mult când ajungi într-o poziție de genul ăsta și probabil că-ți uită repede numărul de telefon după ce nu mai ești. Prietenii rămân, sper.
– Dar există companii sau grupuri de interese care încearcă să ajungă la dumneavoastră, care chiar ajung la dumneavoastră și vă cer anumite intervenții?
– Nu am primit de când sunt aici nicio solicitare oneroasă, adică o chestie de care să zic: „asta e ceva ce trebuie să raportez la Parchet”. Asta cred că pentru că toată lumea știe și ce hram port. Și colegii din mediul de afaceri știu, și oamenii de aici știu.
Nu mă ocup cu matrapazlâcuri. Pe de altă parte, companiile private cer tot felul de lucruri. Suntem într-o democrație, pot să ceară subvenții, să fie ajutați într-o chestiune sau alta. Nu văd ceva nelegitim în acest cerut. E până la urmă responsabilitatea mea în clipa de față să judec și să văd ce e judicios și ce nu și să nu duc mai departe o solicitare nelalocul ei.
Mi-ati dat exemplul Dacia. Dacă Dacia vine și spune: „pierdem din competitivitate, există un risc mare să n-o mai putem duce în cinci ani de zile?”. Asta cred că e o solicitare legitimă din partea unei mari companii românești pe care trebuie să o iei în serios și trebuie să faci ceva cu ea. La fel, astfel de solicitări sau de avertismente pot veni din partea unor asociații.
– Dar o companie să spună „suntem interesați de acest contract, de un contract anume”?
– Eu n-am pățit. Cred că ține și de faptul că Cotroceniul nu are atribuții executive. Eu nu atribui contracte. Când era toată povestea cu SAFE, multe companii din apărare din toată Europa mai ajungeau și pe la mine: „am vrea si noi, am fi interesați”. Era un comitet condus de șeful cancelariei: forward. Le spuneam: „cancelaria se ocupă, acolo se poartă discuția”. Mai ajung lucruri de genul ăsta, dar rolul meu este să le transmit mai departe Guvernului și să se ocupe de ele cine are atribuțiile necesare să o facă.
– Ați avut vreun moment în care ați regretat că ați acceptat această funcție?
– Dacă îl aveam, nu mai vorbeam aici cu dumneavoastră din această poziție. Sigur că e o poziție dificilă, de multe ori. Se întâmplă lucruri cu care nu sunt de acord și n-am puterea să le opresc. Pe de altă parte, sunt zile în care am ocazia, cu opinia mea, că nu am alte instrumente, să mut lucrurile într-o direcție pe care o consider corectă și atunci mă simt mai bine. Cuvântul care cred că descrie cel mai bine sentimentul pe care îl am de când am venit aici nu-i dezamăgit, e mai degrabă lămurit. Am înțeles destul de multe lucruri și ce se poate face și ce nu se poate face.
– Ați avut un moment în care v-ați gândit că gata, poate ar fi mai bine să demisionez?
– Nu. Sigur că ai momente în care nu-ți ies lucrurile așa cum ți-ai dorit. Te aduni și a doua zi o iei de la capăt și cauți altă cale de a ocoli blocajul peste care ai dat.
Cum s-a negociat legea salarizării. „Nu toți liderii politici au curajul să le spună oamenilor că nu sunt bani”
– Este un subiect care a rămas blocat. Ați avut o comisie la Cotroceni. Chiar dumneavoastră v-ați ocupat de negocierile cu partidele pe legea salarizării. Ce s-a întâmplat?
– Nu e atât de simplu de rezumat ce s-a întâmplat.
– Dacă ar fi să explicați unui om care nu este foarte familiarizat cu termenii tehnici, cu constrângeri bugetare, spuneți-i exact de ce s-a blocat.
– Pentru că nu cred că a existat suficientă voință politică de a le explica celor peste un milion de oameni din sistemul public că nu putem acoperi toate revendicările lor, chiar dacă unele pot fi legitime.
Aveam o anvelopă bugetară de 8 până la 12 miliarde de lei și solicitările care au venit de peste tot adunau vreo 27 de miliarde. Era nevoie de o aliniere între cele patru partide, care să vină să-și asume și să spună: „aici, da, aici nu, ca să ne încadrăm”.
– Liderii politici din România nu au curajul să vină în fața oamenilor să le spună sincer că nu sunt bani?
– Nu toți. Noi am plecat la drum cu patru partide care au spus, în acord, că ne asumăm că ne încadrăm în aceștia bani și nu depășim. Doi: dacă nu există un consens între cele patru partide, niciunul dintre ele nu va depune un proiect separat. Am ținut mult la clauza asta pentru că nu-mi doream sau nu ne doream un concurs de popularitate, fiindcă ăsta era riscul. Și măcar acest lucru l-au respectat.
– Ați spus nu toți liderii politici au curajul…
– Nu am avut consens.
– Deci cine? Domnul Bolojan a spus că nu sunt bani, domnul Grindeanu…
– Când vrei să joci rolul ăsta de mediator, dacă după aia începi să acuzi …
– Dar aici nu e vorba de mediere. Ați făcut o mediere care a eșuat.
– N-aș spune că a eșuat. Sigur, nu avem o lege a salarizării.
„Sunt convins că cei care s-au opus pe legea salarizării vor regreta că nu au acceptat compromisul”
– Și am pierdut niște bani.
– Pe de altă parte, gândiți-vă că în mediul ăsta în care partidele sunt împinse de populism de la spate riscam să ajungem în scenariul în care aveam o lege a salarizării care ne costa 30 de miliarde. Și să vedeți atunci bătăi de cap.
Cred că totuși rațiunea a prevalat. Și niște oameni la o masă au spus: „nu putem ajunge la un consens pe o anvelopă bugetară rezonabilă, atunci mai bine ne ridicăm de la masă”. Și asta a fost. Mai încercăm o dată. Nu dăm foc bugetului țării. E și asta, totuși, partea medierii. Să o închizi rațional. Regret că nu avem o lege a salarizării.
Am pierdut 4 miliarde și se va întâmpla un lucru pe care l-am spus și atunci, în puținele declarații pe care le-am dat. Următoarea lege sau următoarea indexare va fi cu mai puțin bani decât aveam în august tocmai pentru că am pierdut cele 4 miliarde.
Sunt convins că și sindicatele care s-au opus și cei care s-au opus vor regreta că nu au acceptat compromisul.
-Credeți că vom avea o lege a salarizării până la următoarele alegeri?
-Trebuie să avem. În programul de guvernare acest guvern și-a asumat că o să o facă în primăvara lui 2027. Actuala lege generează enorm de multe procese, avem de plătit miliarde pentru că legea discriminează. Are foarte multe dezechilibre, peste 150 de sporuri. Nu putem să avem atâtea sporuri.
Sistemul pe care îl propunea această lege era destul de logic și de ușor de înțeles, cu acele grile pe care le înmulțeai cu un coeficient. E necesară această lege în România.
De ce nu răspunde la întrebarea despre anularea alegerilor
– Au trecut doi ani de când s-au anulat alegerile și nu avem un raport pe care președintele îl promite în curând.
– Astea sunt întrebările la care trebuie să răspundă domnul președinte. Știu că nu vă place răspunsul meu, dar nu intră în atribuțiile mele să răspund la asta.
-Sunteți un om din Administrația Prezidențială și vă întreb onest, credeți că va veni în curând acel raport privind anularea alegerilor?
– Nu vreau să credeți că ocolesc întrebarea asta și poate mă folosesc de ocazia asta să explic un lucru, că m-ați mai întrebat, apropo de cum mă simt eu la Cotroceni.
Rolul ăsta de consilier prezidențial are niște constrângeri. În primul rând, eu nu sunt ales de nimeni. E o realitate.
Spre deosebire de un ministru, de președinte, de premierul care e votat de Parlament, pe mine m-a numit președintele României și eu răspund în primul rând în fața președintelui României. Eu răspund de un capitol, și anume politici economice și sociale, unde rolul meu este ca mereu să încerc să explic președintelui ce se întâmplă, care sunt riscurile.
Ăsta e motivul pentru care nu vă pot răspunde la această întrebare. Am și opiniile mele politice despre toate lucrurile care se întâmplă în țara asta și dacă le am, ele trebuie să ajungă la președinte pe ușă, nu prin intermediul dumneavoastră. Deci înțeleg de ce mă întrebați, dar nu vă pot eu răspunde la întrebarea asta. Domnul președinte este cel care o face.
„E treaba președintelui cât ascultă sau nu ascultă de consilier”
– Pentru că sunteți consilier, l-ați sfătui sau l-ați sfătuit, de exemplu, pe președinte că ar fi mai bine să fie publicat raportul mai repede?
– Nu cred că e onest să afle domnul președinte din emisiunea dumneavoastră ce vorbesc eu cu el. Opiniile mele le spun președintelui, intru pe ușa din față, nu pot să i le spun prin intermediul dumneavoastră.
– Sunt lucruri pe care i le-ați spus șefului statului și nu a ținut cont de ele?
– Eu cred că ar fi ceva anormal ca un președinte și un consilier în orice țară democratică să fie de acord tot timpul. Așa ceva nu se poate. Domnul președinte ascultă mereu opiniile mele, citește materialele pe care le trimit. Sigur că atunci când am opinii economice, probabil că opinia mea contează mai mult. Când am opinii politice sau de altă natură, mai puțin. Nu-i portofoliul meu. E normal să existe dezbateri. Până la urmă, președintele este cel votat de șase milioane de oameni. El ia deciziile, el și le asumă și e treaba președintelui cât ascultă sau nu ascultă de consilier.
Adaugă la Agregator.ro
