În perioada tensionată a Războiului Rece, Statele Unite ale Americii au trecut prin momente critice care au condus la pierderea a cel puțin trei bombe nucleare, arme de distrugere în masă care au rămas de negăsit până în prezent. Aceste incidente, rezultate din accidente militare complexe, au transformat fundul oceanelor și al mărilor în depozite neștiute ale unor tehnologii letale. Deși armata americană a depus eforturi considerabile în acele decenii pentru a recupera materialele periculoase, soarta acestor dispozitive a rămas învăluită în incertitudine, ridicând semne de întrebare constante cu privire la riscurile pe care acestea le-ar putea genera în prezent pentru mediul înconjurător sau pentru securitatea globală.
Un precedent periculos: Accidentul de la Palomares
Unul dintre cele mai dramatice episoade s-a desfășurat la 17 ianuarie 1966, în Spania. În urma coliziunii a două aeronave militare americane, patru bombe termonucleare de tip B28 au căzut în proximitatea satului Palomares. În timp ce localnicii priveau îngroziți cum mingi de foc coboară din cer, echipele de intervenție au reușit să recupereze trei dintre cele patru încărcături explozive de pe uscat. A patra bombă, cu o capacitate de distrugere echivalentă cu 1,1 milioane de tone de TNT, s-a scufundat în Marea Mediterană, declanșând o operațiune de căutare fără precedent în istoria militară a acelei epoci.
Istoricul incidentelor de tip „Broken Arrow”
Evenimentul din Spania nu a fost o excepție, ci mai degrabă o dovadă a riscurilor constante asociate cu politica de patrulare aeriană permanentă. Începând cu anul 1950, Pentagonul a raportat 32 de incidente clasificate drept „Broken Arrow”, implicând arme nucleare. Deși majoritatea au fost soluționate, trei bombe au fost pierdute definitiv în adâncuri:
- Insula Tybee (1958): O bombă termonucleară Mark 15 a fost aruncată de pilotul unui bombardier B-47 avariat pentru a facilita o aterizare de urgență în Georgia. Obiectul de 3,4 tone nu a mai fost găsit niciodată.
- Marea Filipinelor (1965): Un avion A-4E Skyhawk, având la bord o bombă nucleară B43, s-a prăbușit de pe portavionul USS Ticonderoga, ajungând pe fundul oceanului la o adâncime de 4.900 de metri.
- Baza Thule (1968): Un incendiu la bordul unui bombardier a forțat echipajul să abandoneze aeronava, care s-a prăbușit în Groenlanda. O componentă vitală a unei bombe termonucleare nu a putut fi recuperată din zona accidentului.
Nici Uniunea Sovietică nu a fost scutită de astfel de tragedii, submarine precum K-8 (1970) și K-129 (1968) fiind pierdute cu tot cu armament nuclear, fapt ce a determinat americanii să lanseze Proiectul Azorian pentru a recupera epava K-129 sub pretextul unei misiuni miniere submarine.
Provocările recuperării și riscurile actuale
Recuperarea bombei de la Palomares a fost un succes tehnic major, realizat după săptămâni de căutări cu ajutorul submarinului Alvin și al calculelor statistice precise. Totuși, succesul a fost umbrit de contaminarea radioactivă rezultată din detonarea încărcăturilor convenționale, o problemă care afectează comunitatea locală și astăzi. În ceea ce privește bombele pierdute definitiv, experți precum Jeffrey Lewis subliniază că absența unor dispozitive de localizare, precum cutiile negre, face ca șansele de regăsire să fie aproape nule.
În ciuda temerilor, riscul unei explozii nucleare accidentale rămâne scăzut datorită mecanismelor de siguranță. Totuși, incertitudinea persistă, mai ales în cazul bombei de lângă insula Tybee, unde rapoartele din 2001 sugerează că prezența explozibililor convenționali ar putea reprezenta un pericol pentru mediu. Deși Statele Unite au încetat patrulele aeriene în 1968, diminuând probabilitatea unor noi accidente, amenințarea rămâne prezentă prin intermediul submarinelor dotate cu armament nuclear care operează în continuare în adâncurile oceanelor.
Adaugă la Agregator.ro
