Diana Șoșoacă a participat luni la consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan. Discuția a durat 34 de minute, iar lidera SOS România a declarat ulterior că România se află într-o situație politică dificilă și are nevoie urgentă de un Guvern.
Șoșoacă spune că poate forma un Guvern
Potrivit declarațiilor sale, în timpul întâlnirii cu președintele a fost întrebată cine ar putea conduce viitorul Executiv. Șoșoacă a susținut că ea ar fi persoana potrivită și a afirmat că este dispusă să negocieze cu toate formațiunile politice.
„M-a întrebat cine să conducă guvernul, doamna Diana Şoşoacă? Păi doamna Şoşoacă, pentru că e singura care mai ţine piept unui sistem şi care are curajul să facă ceea ce trebuie. (..) Evident că nu va vota nimeni un guvern condus de Şoşoacă, pentru că toţi ăia din Parlament vor ajunge la puşcărie, unde îşi vor plăti singuri zilele de puşcărie, şi li se vor confisca averile. Pentru că nu noi am furat, nici voi, ci ei. Ăsta este adevărul. Şi am conchis în felul următor, având în vedere situaţia dezastruoasă a României, în acest moment (..) sunt capabilă şi suntem capabili să discutăm cu absolut toate forţele politice, să facem un guvern să scoatem ţara din criză, nu să o băgăm în criză”, a declarat lidera SOS România.
Anticipatele, dorite dar greu de organizat
Șoșoacă a afirmat că și-ar dori alegeri anticipate, dar a susținut că actuala situație politică face necesară formarea unui Guvern.
„Suntem în Kafka, în teoria absurdului. Şi atunci ne trebuie un guvern. Cine să-l facă? Să ştiţi că în toate negocierile pe care le-am avut cu absolut toate partidele, n-am auzit pe unul să spună ceva de interesul naţional de România”, a spus aceasta.
Lidera SOS România a criticat negocierile politice, susținând că acestea sunt concentrate mai mult pe funcții și poziții în administrație decât pe soluții pentru România.
Trei desemnări fără rezultat
Criza politică durează de la începutul lunii mai, când Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.
Președintele Nicușor Dan a făcut ulterior trei desemnări pentru funcția de premier. Eugen Tomac și-a depus mandatul înainte de vot, Adrian Veștea a fost respins de Parlament, iar Guvernul propus de Siegfried Mureșan a obținut 182 de voturi, insuficiente pentru învestire.
Președintele respinge ideea anticipatelor
Constituția permite dizolvarea Parlamentului în anumite condiții, după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură. Cu toate acestea, Nicușor Dan a transmis că nu dorește alegeri anticipate și a cerut partidelor să ajungă la un acord pentru formarea unui nou Guvern.
„Eu îndemn partidele – pentru că e o chestiune serioasă, totuşi – îndemn partidele la dialog. Nu l-am prea văzut în ultimele luni. Dizolvarea Parlamentului nu este ceva ce eu să-mi doresc”, a afirmat președintele.

