Atac cu maceta la un liceu din Pitești: Agresorul de 15 ani a fost reținut. Măsurile de urgență anunțate de ministrul Educației și prefectul de Argeș
Un adolescent de 15 ani de la Liceul Tehnologic „Armand Călinescu” din Pitești a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-a atacat colegii cu o macetă. Incidentul a declanșat o serie de reacții la nivel înalt: Ministerul Educației propune modificarea Codului Penal și angajarea a 1.000 de paznici, iar în județul Argeș au fost ordonate ședințe de urgență cu părinții.
UPDATE 18:40 – Ministrul Educației cere 1.000 de paznici în plus și pedepse dublate pentru agresiunile asupra profesorilor
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a anunțat o serie de măsuri urgente pentru sporirea securității în școli, precizând că vineri, 23 octombrie, va discuta cu premierul Luca Niculescu despre finanțarea acestora.
„Suntem într-o cultură a violenței pe care trebuie să o combatem cu tot ce se poate. Ce vreau eu: să avem școli sigure. Sigur nu se poate peste noapte, mai ales că școlile noastre sunt cam singure, lăsate oarecum de izbeliște. Nu poți să faci educație într-un context în care îți e frică că cineva bagă un cuțit în tine”, a declarat ministrul Sorin Costreie în direct la Euronews România.
Principalele măsuri propuse de Ministerul Educației:
-
Întărirea pazei: Suplimentarea schemelor de personal cu aproximativ 1.000 de paznici la nivel național.
-
Modificarea Codului Penal: Asimilarea profesorilor cu personalul medical. Astfel, agresiunile asupra cadrelor didactice aflate în timpul serviciului ar urma să constituie circumstanță agravantă, iar pedepsele să se dubleze.
-
Consiliere psihologică: Suplimentarea numărului de psihologi școlari pentru detectarea timpurie a traumelor și prevenirea escaladării frustrărilor în rândul elevilor.
-
Controale la intrare: Introducerea detectoarelor de metale și posibilitatea verificării bagajelor elevilor, decizie ce va fi lăsată la latitudinea fiecărei unități de învățământ (ceea ce ar putea presupune modificarea programului de acces).
UPDATE 18:20 – Ședințe cu părinții în toate școlile din Argeș și plan pentru reintegrarea agresorului
Prefectul județului Argeș, Sebastian Nedelcu, a anunțat că în prima săptămână de după vacanță vor fi organizate ședințe extraordinare cu părinții în toate unitățile de învățământ din județ.
„Familia, școala și poliția sunt principalii responsabili pentru siguranța copiilor, în această ordine. Doar prin colaborarea acestor trei piloni putem preveni violența. Totodată, în urma anchetei, elevul agresor va trebui să se întoarcă la școală. Inspectoratul Școlar Județean are responsabilitatea de a pregăti acest proces cu maximă atenție”, a transmis prefectul Sebastian Nedelcu.
Deciziile luate la nivel județean:
-
Informarea părinților: În cadrul ședințelor, părinții vor fi instruiți cum să identifice comportamentele de risc și la ce specialiști din cadrul școlii pot apela copiii aflați în dificultate.
-
Vigilență sporită din partea cadrelor didactice: Profesorii vor fi obligați să monitorizeze atent schimbările de comportament ale elevilor și să alerteze imediat Poliția la primele suspiciuni de violență.
ȘTIREA INIȚIALĂ – Detaliile atacului de la Liceul „Armand Călinescu”
Adolescentul de 15 ani care a intrat joi, 22 octombrie, cu o macetă în incinta Colegiului Tehnologic „Armand Călinescu” din Pitești a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Anchetatorii îl cercetează sub supravegherea procurorului de caz pentru:
-
Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase;
-
Lovire sau alte violențe;
-
Distrugere;
-
Tulburarea ordinii și liniștii publice.
Mărturia unui elev: Atacul ar fi pornit de la un conflict mai vechi
Conform martorilor, atacul a avut loc în baia băieților și a izbucnit pe fondul unui conflict mai vechi, elevul agresor fiind presupusa victimă a unor acțiuni repetate debullying.
„A venit cu o macetă în baie și a încercat să lovească mai mulți elevi. Unul dintre colegi s-a adăpostit în spatele meu de frică, iar eu a trebuit să îl împing pe agresor ca să mă apăr. Apoi am fugit să caut profesori… mi-era frică să nu mă ia și pe mine”, a povestit un elev martor la incident.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.

