Europarlamentarul Gheorghe Piperea, afiliat grupului ECR și Alianța pentru Unirea Românilor, lansează acuzații extrem de dure la adresa sistemului de achiziții publice din România, pe care îl descrie drept „o mafie în toată regula” în ultimii 20 de ani.
Acesta susține că aproximativ jumătate dintre achizițiile publice realizate în această perioadă ar fi fost afectate de practici corupte, direcționând fonduri către interese nelegitime.
Potrivit declarațiilor sale, valoarea totală a sumelor care ar fi urmat aceste „căi corupte” ar depăși 500 de miliarde de euro, o cifră considerată colosală și cu un impact major asupra economiei și bugetului public.
Peste 500 de miliarde de EURO, achiziții publice în România, ”au luat căi corupte”
”Reţelele mafiotice de sens se aglutinează în timp, deci necesită stabilitate. Este nevoie de lideri interminabili, transformaţi în idoli (falşi, desigur, dar care dau bine pe soclu) aureolaţi cu mitul invincibilităţii şi al infailibilităţii. Cu astfel de ancore, locotenenţii şi consilierii dobândesc gravitaţie, atrăgând fluxurile de numerar, oportunităţi şi resurse. Devin rapid dispeceri de bani şi, deci, noduri indispensabile în reţeaua mafiotică de sens.
Locotenenţii şi consilierii lor, ONG – urile, presa şi influencerii care se alimentează de la fluxul de grăunţe aruncate de statuile vii ale reţelelor, ba chiar ambasadele şi instituţiile financiare sau politice internaţionale la care sunt mufate zisele statui vii reprezintă exoscheletul care îi fac aproape inexpugnabili pe toţi membrii reţelei.
Totul se derulează în rețea
Pentru cei care fac parte din „rețea”, regulile sunt simple: dacă pornești din punctul A după ce ai plătit „taxa de intrare” – fie ea în bani, favoruri sau chiar libertate – și urmezi întocmai indicațiile celor care controlează traseul, ajungi fără abatere în punctul B, acolo unde recompensele sunt garantate.
Mecanismele interne funcționează cu o precizie aproape perfectă. Fluxurile de bani și resurse, controlul administrativ și chiar relațiile externe – fie cu rețele paralele, fie cu rivali – sunt atent coordonate și greu de zdruncinat.
În acest sistem, afacerile, deciziile politice și chiar tendințele sociale sau culturale se derulează, în mare parte, în interiorul aceleiași structuri. Ceea ce pare a fi competiție sau liberalism economic este, de multe ori, doar o aparență, o „vitrină” menită să sugereze existența unei piețe deschise.
Un exemplu elocvent este cel al achizițiilor publice: acestea nu sunt câștigate prin competiție reală, ci, de multe ori, sunt direcționate. În ultimele două decenii, aproximativ jumătate din achizițiile publice din România ar fi urmat trasee corupte, însumând peste 500 de miliarde de euro. În acest mecanism, resursele nu ajung la competitori reali, ci rămân captive în interiorul rețelei.
Dacă membrul rețelei plătește atunci își recuperează înzecit investiția
Dacă membrul reţelei a plătit, el îşi va fi recuperat înzecit investiţia, în vreun fel sau altul.
Chiar dacă „afacerea” este criminală, membrul reţelei va fi apărat de răspundere, atât prin intervenţii directe în administraţie şi justiţie, cât şi prin conspiraţia tăcerii (cunoaşteţi acest fenomen mai ales sub numele de omerta).
Pentru a salva aparenţele, din când în când, un ţap ispăşitor este aruncat la lei sau obligat să ia asupra sa toate crimele. Unul ispăşeşte, altul se ascunde, ca să nu ispăşească. Este sacrificiul necesar …
Fenomenul infracțional se extinde în numele stabilității și predictibilității
Europarlamentarul Gheorghe Piperea susține că fenomenul infracțional s-a extins treptat în societate, fără a genera consecințe reale pentru cei implicați. În opinia sa, cazurile de corupție rar duc la condamnări, falimente sau excluderi din sistem, chiar și în contextul în care statul modern devine tot mai controlat și digitalizat.
Acesta afirmă că rotația elitelor sau schimbarea „etichetelor” în interiorul sistemului nu slăbește rețeaua, ci, dimpotrivă, o consolidează. Relațiile dintre cei implicați devin mai puternice, iar încrederea în cercul restrâns al celor aflați la conducere crește. Se creează astfel percepția că membrii rețelei, indiferent de nivel, beneficiază de o formă de imunitate aproape totală, obținută prin loialitatea față de sistem. Excepțiile, spune el, sunt „țapii ispășitori”, sacrificați pentru a menține aparențele.
În această logică, stabilitatea și predictibilitatea acestor structuri fac ca fenomenul să se perpetueze pe termen nelimitat. Piperea consideră că sancționarea punctuală a unor indivizi marginali nu rezolvă problema de fond și nu afectează mecanismul real de funcționare.
În concluzie, europarlamentarul atrage atenția că schimbarea nu poate veni prin măsuri superficiale sau spectacole publice de pedepsire, ci printr-o intervenție directă asupra nucleului sistemului – „postamentul” pe care, în opinia sa, sunt susținute și protejate aceste structuri de putere.
Adaugă la Agregator.ro