Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, după discuțiile cu premierul desemnat Luca Niculescu, că social-democrații sunt dispuși să facă parte dintr-o soluție pentru formarea noului Guvern, însă nu vor susține o majoritate creată doar pentru a obține cele 233 de voturi necesare învestirii.
Grindeanu a subliniat că, pentru PSD, sunt importante atât măsurile economice, cât și existența unei majorități politice asumate și stabile.
„Tocmai ce am anunțat. Sunt la fel de importante ambele componente: și componenta economică, și cea politică. Eu cred și știu, nu doar cred, că România are nevoie urgentă de un guvern. România are nevoie urgentă de un guvern tocmai pentru a putea îndrepta această direcție în care mergem și pentru a lua măsurile economice potrivite și pentru a putea evita un dezastru economic. Dar, la fel de important, este să existe o majoritate asumată, nu o majoritate de conjunctură. Se pot găsi, de conjunctură, în Parlament, 233 de voturi care să ducă la trecerea unui guvern. Asta nu este o soluție pe care PSD să o susțină. Partidul Social-Democrat își dorește să fie parte a unei soluții, dar nu oricum. Partidul Social-Democrat își dorește să fie parte a unei soluții dacă cele două componente amintite de mine mai devreme sunt îndeplinite ambele. Altfel, e încercarea unui partid de a se dovedi poate mai abil decât alt partid în acest demers și care, la sfârșitul zilei, când tragi linie, va duce la nevotarea unui guvern în Parlament. Nu există soluție perfectă pentru niciunul dintre partide. Dar trebuie să evităm soluția proastă pentru țară. De aici apelul meu către celelalte partide, așa cum am spus mai devreme”, a spus Grindeanu.
Grindeanu: „Nu știu dacă e omul președintelui”
Liderul PSD a fost întrebat și dacă îl consideră pe premierul desemnat Luca Niculescu „omul președintelui” Nicușor Dan.
Grindeanu a explicat că îl cunoaște pe Niculescu de mai mult timp, încă din perioada în care acesta era ambasadorul României la Paris.
„Știți că eu l-am cunoscut pe Luca Niculescu înainte de a-l cunoaște pe Nicușor Dan. Ca să vă dau un exemplu, îl știam din perioada în care am fost eu prim-ministru și dânsul era ambasador la Paris. Și, dacă-mi aduc bine aminte, în acea perioadă cred că am deschis dosarul pentru aderarea României la OECD. Sper să nu greșesc, cu primul capitol, cel pe energie atomică, încheiat. Așa că nu știu dacă e omul președintelui. În schimb, știu sigur că a fost alegerea președintelui.”

