Avalanșă de turiști pe pârtii: aglomerație record la telegondola din Poiana Braşov

Date:

După ninsorile abundente căzute în România, pasionații sporturilor de iarnă au luat cu asalt stațiunile montane. Vineri dimineață, la telegondola din Poiana Brașov s-au format cozi încă de la primele ore, turiștii așteptând să profite de condițiile excelente de pe pârtii. Toate pensiunile din cea mai populară stațiune montană a țării sunt complet ocupate, iar autoritățile și operatorii din turism estimează un weekend extrem de aglomerat.

Un aflux ridicat de vizitatori este așteptat și în alte stațiuni montane, în ciuda faptului că Prahova se află sub atenționare meteorologică de cod galben de ninsori, viscol, polei și precipitații semnificative, avertizare valabilă de vineri până duminică dimineață.

Cozi uriaşe la telegondola din Poiana Braşov, vineri

Acest final de săptămână coincide cu „vacanţa de schi” a elevilor, care se desfășoară în perioada 16-22 februarie şi în Poiana Braşov, încă de la primele ore ale zilei, sute de turişti s-au aşezat la rând la telegondolă. Însă, imaginile cu cozile uriaşe au devenit,într-o oarecare măsură, o normalitate. Sunt foarte mulţi copii, mulţi dintre ei se află în tabere. Există şi unii care au venit cu părinţii sau prietenii. 

Unii dintre turişti au spus că au stat la coadă între 30 şi 40 de minute, cu fluctuaţii, desigur. Toţi cei care au venit la munte în această perioadă se bucură de atmosfera frumoasă, de stratul nou de zăpadă depus.

În plus, administratorii domeniului schiabil au depus eforturi considerabile ca pârtiile să se prezinte foarte bine: se schiază pe toate pârtiile din Poaiana Braşov. Iubitorii sporturillor de iarnă urcă până sus, la cota 1.699 în Masivul Postăvaru, de unde se lansează pe pârtie.

Sus, peisajul te face să te simţi ca-ntr-o poveste spusă de bunici, iar noul strat de omăt a transformat fiecare bucăţică de teren în derdeluș, ring pentru bătăi cu bulgari sau loc pentru fotografii instagramabile. Gradul de ocupare în Poiana Braşov este de 100%.

Și pe Valea Prahovei s-au animat stațiunile. În Sinaia, stratul de zăpada măsoară pe alocuri chiar și 2 metri, iar administratorii domeniului schiabil au muncit neîntrerupt ca să amenajeze pârtiile. Oficialii au avertizat că există pericol de avalanșă pe unele părtii din Sinaia.

Se schiază în condiții excelente în zona golului alpin, pe Valea Dorului și Valea Soarelui. În schimb, rămân închise pârtiile de pe abruptul cuprins între cota 1.400 și 2.000, pentru că e risc uriaș de avalanșă.

De altfel, în cursul zilei de joi, câteva plăci de zăpadă au luat-o la vale. Salvamontiștii îi avertizează pe turiști să evite traseele din această zonă.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE

Arafat, după explozia dronei din Portul Constanța: „Dacă a fost una, s-ar putea să fie și altele”

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a...

Alertă extremă la Constanța. RO-Alert emis după autodetonarea unei drone maritime în zona portului

Locuitorii din Constanța au primit vineri un mesaj RO-Alert...

VIDEO- Dronă maritimă explodată în Portul Constanța. Autoritățile au emis Ro-Alert și au securizat zona

Autoritățile au intervenit de urgență vineri în Portul Constanța...