Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București, valabilă de vineri, 20 februarie, ora 12:00, până duminică, 22 februarie, ora 10:00.
Potrivit meteorologilor, în acest interval, Capitala va fi afectată de intensificări ale vântului, ninsori puternice și o răcire accentuată a vremii. Condițiile meteo vor favoriza depunerea unui nou strat de zăpadă și pot crea dificultăți în trafic, din cauza poleiului și a vizibilității reduse.
În noaptea de vineri spre sâmbătă încep ninsorile
Cerul se va înnora treptat, iar din a doua parte a zilei sunt așteptate ploi. Temperaturile maxime vor ajunge la 2–3 grade Celsius.
După-amiaza, vântul va sufla mai puternic, cu rafale de 55–65 km/h. Pe timpul nopții, precipitațiile vor deveni mixte, existând risc de polei și ghețuș, apoi se vor transforma în ninsoare. Vizibilitatea va scădea sub 100 de metri, iar stratul de zăpadă nou depus va avea grosimi neuniforme, de aproximativ 6–8 cm.
Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece. Ninsorile vor fi însemnate cantitativ, iar stratul de zăpadă va ajunge la 10–15 cm. În prima parte a zilei, vântul va viscoli ninsoarea, cu rafale de 40–45 km/h. Temperaturile maxime nu vor depăși -3 până la -2 grade, iar minimele se vor situa între -4 și -3 grade Celsius.
Va fi extrem de frig în București, în acest weekend
În intervalul 20 februarie, ora 10 – 22 februarie, ora 10, pentru municipiul București va fi în vigoare o informare meteorologică ce vizează vremea deosebit de rece.
În intervalul 20 februarie, ora 12 – 22 februarie, ora 10, pentru municipiul București va fi în vigoare o atenționare meteorologică ce vizează intensificări ale vântului, precipitațiile însemnate cantitativ, ninsori, viscol și strat de zăpadă.
Ninsorile lovesc puternic în toatǎ țara
ANM a emis vineri un Cod galben de viscol, ninsori și vânt puternic, valabil de vineri după-amiază până duminică dimineața. Avertizarea vizează sudul Moldovei, Muntenia, Carpații de Curbură, sud-estul Olteniei și Dobrogea.
Noutatea ANM față de informarea meteorologică emisă joi este alerta Cod galben, care anunță viscol puternic și precipitații însemnate cantitativ peste zonele deja afectate de vânt și ninsori.
Din această după-amiază, vântul se intensifică în sudul Moldovei și Muntenia, apoi se extinde în Dobrogea și sud-estul Olteniei. Rafalele vor atinge 50-60 km/h, local 65-70 km/h. Vizibilitatea va scădea sub 100 de metri în zonele cu viscol.
Din noaptea de vineri spre sâmbătă, precipitațiile vor fi inițial mixte — risc de polei și ghețuș — apoi vor trece în ninsoare pe aproape tot teritoriul, cu excepția litoralului. Stratul de zăpadă va ajunge la 15-20 cm, iar cantitățile de apă acumulate vor fi de 15-30 l/mp.
Sâmbătă se răcește brusc în cea mai mare parte a țării. În sud și est, maximele nu vor depăși -5 până la 1 grad. Minimele din noaptea de vineri spre sâmbătă vor coborî până la -12 grade în nordul Moldovei și nord-estul Transilvaniei.
Separat, informarea meteorologică emisă anterior rămâne valabilă pentru întreaga țară până duminică dimineața și vizează ninsori, polei, vânt și viscol la munte, cu rafale de 70-90 km/h la altitudini mari.
În Banat și Crișana vor predomina ploile, iar în Moldova și la munte va ninge. În restul teritoriului, pe parcursul zilei de vineri (20 februarie) vor fi mai ales ploi, însă din seara zilei de vineri și până duminică dimineața vor predomina ninsorile. Local cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și izolat de peste 25 l/mp. Pe spații mici se va forma polei și ghețuș. Se va depune strat de zăpadă cu grosimi în medie de 5…15 cm.
Vineri (20 februarie) vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice și la munte, apoi începând cu orele amiezii și până sâmbătă seara (21 februarie) și în cele estice și sud-estice. Vor fi viteze în general de 40…55 km/h, iar la altitudini mari rafalele vor atinge 70…90 km/h. În sud-estul țării, temporar va fi viscol și vizibilitate redusă.
Vineri (20 februarie) vremea va fi rece în jumătatea de nord a Moldovei, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 2 grade. Minimele termice de la nivelul țării din noaptea de vineri spre sâmbătă (20/21 februarie) se vor situa între -12 și 4 grade, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei și nord-estul Transilvaniei. Sâmbătă (21 februarie) se va răci în cea mai mare parte a țării, va deveni deosebit de rece în sud și est unde temperaturile maxime se vor situa între -5 și 1 grad.

