Vot decisiv în Parlament pentru ROMATSA. Exim Banca Românească va putea finanța regia cu conturile blocate

Date:

Camera Deputaților a adoptat definitiv legea prin care este creat cadrul legal pentru deblocarea activității ROMATSA, după ce regia s-a confruntat timp de aproape o lună cu blocarea conturilor ca urmare a executării silite generate de litigiul dintre statul român și Pfizer.

Proiectul de lege a fost aprobat cu 205 voturi pentru, 7 contra și 69 de abțineri, urmând să fie transmis președintelui României pentru promulgare.

Noua reglementare modifică Legea privind organizarea și funcționarea Exim Banca Românească și permite instituției bancare să acorde împrumuturi temporare întreprinderilor publice aflate în subordinea autorităților centrale atunci când acestea nu își mai pot utiliza resursele financiare din cauza executărilor silite dispuse pentru obligații ale statului rezultate din litigii internaționale.

În cazul ROMATSA, măsura are rolul de a permite accesul la finanțare pentru achitarea obligațiilor care au dus la poprirea conturilor. Potrivit datelor prezentate în Parlament, EUROCONTROL a instituit popriri pentru aproximativ 3,42 miliarde de lei, la care se adaugă 18,56 milioane de euro cheltuieli de recuperare.

Inițiatorii susțin că legea este una de interes strategic, deoarece asigură continuitatea serviciilor de navigație aeriană și previne blocarea unei infrastructuri esențiale pentru siguranța transportului aerian din România, în contextul executării silite declanșate după procesul pierdut de statul român în dosarul vaccinurilor anti-COVID.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE

Grindeanu, atac exploziv la Bolojan: România pierde teren și ajunge în urma Bulgariei și Poloniei

Sorin Grindeanu îl critică dur pe Ilie Bolojan și...

REVOLTA fermierilor la Guvern: cer demiteri, bani pentru subvenții și schimbarea regulilor din agricultură

Piața Victoriei a devenit marți, 15 septembrie, punctul de...

SCANDAL la protestul fermierilor! Simion intervine după confruntările cu jandarmii

Protestul fermierilor din Piața Victoriei a fost marcat de...

SCANDAL la protestul ciobanilor! Îmbrânceli cu jandarmii și gaze lacrimogene în Piața Victoriei

Protestul ciobanilor din Piața Victoriei a fost marcat de...