Un studiu recent, publicat în revista Nature, aduce în discuție modul în care este diagnosticată obezitatea, sugerând că greutatea corporală nu reprezintă un indicator suficient pentru starea de sănătate a unei persoane. Cercetarea, realizată pe un eșantion de aproape 850.000 de adulți, a scos la iveală faptul că doar 25% până la 33% dintre cei diagnosticați în prezent cu această afecțiune prezintă o stare de sănătate precară, punând sub semnul întrebării relevanța indicelui de masă corporală (IMC) ca unică metodă de evaluare.
Limitările indicelui de masă corporală
În prezent, diagnosticul de obezitate se bazează în mare parte pe IMC, calculat în funcție de greutatea și înălțimea pacientului. Totuși, experții susțin că acest instrument nu oferă o imagine clară asupra stării reale de sănătate. O abordare modernă ar trebui să includă și măsurarea procentului de grăsime corporală, precum și evaluarea eventualelor disfuncții ale organelor provocate de excesul ponderal. Această schimbare de paradigmă ar putea influența modul în care medicii stabilesc tratamentele pentru pacienți, având în vedere că obezitatea este un factor de risc major pentru diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, afecțiunile hepatice sau renale și anumite tipuri de cancer.
Impactul noilor criterii asupra diagnosticării
Analiza datelor provenite din China, Marea Britanie, Statele Unite și Spania a arătat că aplicarea unor noi criterii ar putea reîncadra milioane de persoane. În timp ce 1% până la 3% dintre cei considerați obezi conform IMC-ului actual nu ar mai primi acest diagnostic, alte 5% până la 9% dintre persoane, care prezintă un procent ridicat de grăsime corporală, ar putea fi încadrate în această categorie. Francesco Rubino, autorul principal al studiului și profesor la King’s College London, a declarat: „Până acum, însă, nu am dispus de un sistem mai bun”. Acesta a mai precizat că noul cadru ar putea oferi „o caracterizare clinică relevantă a obezității, care să servească drept fundament pentru îngrijirea pacienților și pentru elaborarea politicilor de sănătate”.
Obezitatea preclinică versus cea clinică
Cercetătorii propun împărțirea obezității în două categorii distincte:
- Obezitatea preclinică: Persoane cu un procent ridicat de grăsime corporală, dar fără disfuncții ale organelor, unde afecțiunea reprezintă un factor de risc.
- Obezitatea clinică: Diagnosticată atunci când excesul de grăsime afectează deja funcționarea organismului, necesitând, de regulă, un tratament mai urgent.
Datele studiului indică faptul că doar aproximativ 27% dintre persoanele diagnosticate în prezent cu obezitate suferă de forma clinică a afecțiunii. De asemenea, majoritatea celor cu obezitate preclinică, adică 82%, nu au dezvoltat forma clinică pe parcursul perioadei analizate, deși evoluția către stadiul clinic a fost mai frecventă în China și Spania.
Sursa: www.realitatea.net
Adaugă la Agregator.ro
