O criză financiară majoră a lovit Jamaica într-o seară de vineri de la începutul anilor 1980, moment în care ministrul minelor și energiei, Hugh Hart, a aflat în parlament că vistieria statului era complet goală. Oficialul băncii centrale l-a înștiințat în jurul orei 18:00 că rezervele se epuizaseră și că instituția nu putea achita un transport crucial de petrol, avertizând că rezervele de combustibil ale insulei aveau să se termine chiar până duminică, punând în pericol aprovizionarea întregii țări.
Noaptea în care petrolul a fost salvat printr-un telefon
Pentru a menține în funcțiune singura rafinărie din capitala Kingston, Jamaica avea nevoie lunar de 300.000 de barili de petrol, acoperiți printr-o garanție de 10 milioane de dolari oferită de banca centrală. Neavând această sumă, Hugh Hart a apelat la Willy Strothotte, șeful filialei din New York a casei de comerț Marc Rich + Co, și l-a trezit ulterior, la ora două dimineața, chiar pe Marc Rich la Zug. Fără a exista vreun contract semnat, un petrolier cu țiței venezuelean aflat spre SUA a fost redirecționat, iar sâmbătă seara Jamaica a început descărcarea celor 300.000 de barili.
Vidul lăsat de naționalizări și ascensiunea traderilor
În anii ‘70, guvernele din Orientul Mijlociu, Africa și America Latină preluaseră controlul resurselor precum petrolul, cuprul și bauxita de la marile companii occidentale, însă statele nu dispuneau de rețele de distribuție, flote sau finanțare. În prima jumătate a anilor 1980, Jamaica era al treilea producător mondial de bauxită, după Australia și Guineea, și al patrulea producător de alumină, după Australia, SUA și URSS, conform US Geological Survey. Când Alcoa și-a închis rafinăria de pe insulă în 1985, Marc Rich + Co a oferit un avans în numerar în schimbul unui contract pe zece ani legat de prețul aluminiului de la Bursa de Metale din Londra, la un nivel cu aproximativ un sfert sub standardele industriei, generând firmei peste 100 de milioane de dolari în 1988.
Contabilitatea creativă și factura pe termen lung
Relația a depășit simplul comerț cu materii prime:
- Finanțări ascunse: Traderul a virat milioane de dolari pentru a ajuta guvernul să îndeplinească țintele FMI, sume care nu figurau ca datorii.
- Sprijin logistic și social: Compania a finanțat achiziția rafinăriei de petrol de la o filială Exxon și a plătit deplasarea echipei jamaicane de bob la Olimpiada de iarnă din 1988.
- Costul real: Între 2004 și 2006, din cauza contractelor vechi, statul a pierdut 370 de milioane de dolari, primind pentru alumină mai puțin de jumătate din prețul pieței.
- Continuitate politică: Revenit la putere în 1989, premierul Michael Manley a contractat un nou împrumut de 45 de milioane de dolari de la aceeași companie.
Un tipar global de dependență
Modelul aplicat în Jamaica s-a repetat și în alte state, cum ar fi Africa de Sud, unde intermediarii au costat țara peste 10 miliarde de dolari într-un deceniu din cauza primelor uriașe la petrolul cumpărat în timpul embargoului, sau în Burundi, unde un litru de țiței iranian obținut preferențial a fost revândut pe piața liberă. Deși Marc Rich a fost pus sub acuzare în SUA în 1983, a fugit în Elveția și a fost grațiat de Bill Clinton în ianuarie 2001, afacerile sale nu au avut de suferit.
În cele din urmă, deși intervenția rapidă din acea seară de vineri a salvat economia jamaicană de la colapsul total, exemplul demonstrează că un stat lipsit de rezerve, credit și alternative devine dependent de creditorul de ultimă instanță, cel care ajunge în cele din urmă să dicteze regulile și prețurile pieței.
Adaugă la Agregator.ro
