Premierul desemnat Eugen Tomac încearcă să obțină sprijinul partidelor parlamentare pentru învestirea viitorului cabinet și transmite un mesaj liniștitor pentru mediul economic: nu vor exista majorări de taxe sau impozite.
După întâlnirea cu liderii PNL, Tomac a declarat că eventualul său guvern tehnocrat va urmări corectarea dezechilibrelor economice fără a recurge la creșteri fiscale.
„Tot ce pot să promit este că nu vom avea majorări de taxe, majorări de impozite”, a declarat Eugen Tomac.
Șeful Executivului desemnat consideră că actuala situație economică impune responsabilitate și cooperare între instituții și partidele politice.
„Un guvern format din specialiști nu poate fi un guvern populist”, a adăugat acesta, subliniind că orice decizie importantă va fi discutată cu formațiunile parlamentare.
Tomac a avertizat că România are la dispoziție un interval limitat pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și pentru accesarea fondurilor europene.
„Trebuie să ne menținem în liniile stabilite și asumate în ceea ce privește deficitul și nu în ultimul rând să pregătim bugetul”, a spus premierul desemnat.
Luni au început oficial consultările cu partidele parlamentare, iar Eugen Tomac încearcă să construiască o majoritate care să permită instalarea unui guvern tehnocrat într-un context politic și economic complicat.

