Iranul și Omanul au ajuns la un acord privind rute sigure de navigație prin Strâmtoarea Ormuz, însă Teheranul avertizează că înțelegerea nu va duce automat la redeschiderea acestei rute strategice.
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, susține că Statele Unite trebuie mai întâi să își respecte angajamentele asumate în cadrul Memorandumului de la Islamabad.
Araqchi: Acordul cu Oman nu înseamnă redeschiderea strâmtorii
„Acordul cu Sultanatul Omanului, în niciun caz nu va însemna că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă”, a declarat Abbas Araqchi pentru Al-Araby Al-Jadeed.
Ministrul iranian a explicat că Teheranul condiționează redeschiderea rutei maritime de revenirea Washingtonului la angajamentele asumate în memorandumul semnat în iunie.
„este ca Statele Unite să revină la a-şi îndeplini angajamentele prevăzute în Memorandumul de la Islamabad”, a precizat Araqchi.
Șase state din Golf, chemate la discuții
Acordul dintre Iran și Oman ar urma să fie prezentat luni, la o reuniune organizată în orașul-port Salalah.
La întâlnire sunt așteptate Arabia Saudită, Kuweit, Qatar, Emiratele Arabe Unite și Irak. Bahrain a anunțat că nu va participa, invocând atacurile iraniene asupra infrastructurii și obiectivelor civile de pe teritoriul său.
Potrivit lui Araqchi, reprezentanților statelor participante le vor fi prezentate „detaliile acordului cu Omanul şi hărţile legate de noua rută de navigaţie”.
Ce a convenit Iranul cu SUA prin Memorandumul de la Islamabad
Înțelegerea intermediată de Pakistan prevede încetarea ostilităților, ridicarea blocadei navale americane și redeschiderea Strâmtorii Ormuz de către Iran.
Memorandumul include, de asemenea, ridicarea sancțiunilor petroliere impuse Iranului și deblocarea fondurilor iraniene aflate în străinătate.
Punerea în aplicare a acordului a fost însă afectată de neînțelegerile dintre Washington și Teheran cu privire la controlul rutelor maritime din Strâmtoarea Ormuz.
Iranul vorbește despre un nou cadru de securitate
Autoritățile iraniene prezintă reuniunea de la Salalah drept „prima etapă către punerea în aplicare a unui cadru regional de cooperare în materie de securitate” în Golf.
Esmail Baghaie, purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene, susține că întâlnirea „va constitui o piatră de temelie esenţială pentru a asigura stabilitatea şi securitatea”.
În același timp, tensiunile din zonă continuă. Duminică, o navă comercială a fost atacată în Strâmtoarea Ormuz, incidentul soldându-se cu un mort. Autoritățile iraniene nu au stabilit deocamdată originea atacului.

