Secretarul general al Consiliul de Cooperare al Golfului a solicitat joi Organizația Națiunilor Unite să autorizeze recurgerea la forță pentru deblocarea Strâmtoarea Ormuz, înaintea votului așteptat în Consiliul de Securitate al ONU privind această inițiativă.
„Iranul a închis Strâmtoarea Hormuz, împiedicând navele comerciale şi petrolierele să treacă prin ea şi impunând condiţii pentru a permite unora să facă acest lucru”, a declarat Jassem Al-Budaiwi în numele organizaţiei, care cuprinde Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Qatar, Kuweit şi Oman.
„Facem apel la Consiliul de Securitate să îşi asume pe deplin responsabilităţile şi să ia toate măsurile necesare pentru a proteja coridoarele maritime şi a asigura continuarea în siguranţă a navigaţiei internaţionale”, a insistat el la New York.
Aceste declaraţii vin în contextul în care cei 15 membri ai Consiliului discută de zece zile un proiect de rezoluţie înaintat de Bahrain pentru a autoriza utilizarea forţei pentru eliberarea Strâmtorii Ormuz, care este blocată de Iran.
SUA sprijină inițiativa privind intervenția în Strâmtoarea Ormuz
Ideea, susținută de Statele Unite, nu beneficiază însă de consens la nivel internațional.
După mai multe runde de negocieri, a șasea și ultima variantă a proiectului de rezoluție, consultată de AFP joi, reprezintă un compromis menit să convingă în special Franța, Rusia și China să renunțe la obiecțiile formulate anterior.
Președintele francez, Emmanuel Macron, și-a exprimat joi dimineață scepticismul față de o eventuală operațiune militară de „eliberare” a strâmtorii, pe care a catalogat-o drept „nerealistă”.
Totuși, cea mai recentă versiune a textului prevede că Consiliul de Securitate ar putea autoriza orice stat sau coaliție de state să utilizeze mijloace „defensive” pentru a garanta securitatea navigației maritime. O astfel de prevedere privind caracterul defensiv al mandatului nu era inclusă în proiectul inițial al rezoluției.
Ce poziție vor adopta Rusia și China în criza Strâmtorii Ormuz
Cu toate acestea, nu este sigur că acest lucru va fi suficient pentru a convinge Rusia şi China, care au drept de veto.
„În contextul actual, autorizarea statelor membre să utilizeze forţa ar echivala cu legitimarea utilizării ilegale şi nediscriminatorii a forţei, ceea ce ar duce inevitabil la o escaladare suplimentară”, a declarat ambasadorul chinez Fu Cong, în timp ce Rusia, un aliat de lungă durată al Teheranului, a denunţat textul ca fiind „părtinitor”.
Joi seara, votul ONU programat inițial pentru vineri dimineață a fost amânat pe termen nelimitat, potrivit noului calendar. Motivul invocat de diplomați a fost Vinerea Mare, o zi liberă în cadrul organizației, deși data liberă era cunoscută încă la momentul stabilirii votului.
Adoptarea rezoluției ar fi urmat să reflecte „unitatea comunității internaționale în fața amenințărilor la adresa uneia dintre cele mai critice rute maritime pentru comerțul global și securitatea energetică”, a declarat Abdullatif bin Rashid Al Zayani, ministrul de Externe al Bahrainului, țară care deține președinția Consiliului de Securitate în luna aprilie.
Conflictul, declanșat pe 28 februarie de atacurile israeliano-americane asupra Iranului, a condus la blocarea aproape completă a Strâmtorii Ormuz, prin care trece în mod normal aproximativ o cincime din producția mondială de petrol și gaz natural lichefiat. Această situație a dus la creșteri rapide ale prețurilor la hidrocarburi la nivel global.

