O pagină importantă din istoria transportului public bucureștean s-a încheiat odată cu retragerea tramvaielor Tatra, care au circulat pe străzile Capitalei timp de 53 de ani. Societatea de Transport București a marcat momentul printr-un eveniment organizat la Depoul Militari, locul unde aceste tramvaie au fost întreținute zeci de ani.
Mii de bucureșteni au participat la eveniment pentru a vedea pentru ultima dată vagoanele care au transportat generații întregi de călători și au devenit un reper al orașului.
Șase tramvaie vor rămâne în patrimoniul STB
Potrivit STB, șase vagoane Tatra vor fi conservate și expuse în viitorul muzeu al companiei, în timp ce restul vor fi retrase definitiv din circulație.
La ceremonie a fost prezent și primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, care și-a amintit că a folosit frecvent aceste tramvaie în copilărie.
„Când m-am născut, în ’78, tramvaiele Tatra circulau deja de cinci ani în București. Mama lucra la Urbis, chiar pe această platformă industrială din Militari, și-mi aduc aminte că veneam cu tramvaiul Tatra la ea la serviciu. Am mers mult cu aceste tramvaie”, a spus edilul.
Un simbol al transportului public din București
Tramvaiele Tatra T4R au fost produse de compania cehoslovacă ČKD Tatra și au intrat în circulație în București în 1973. Între anii ’70 și ’90 au reprezentat coloana vertebrală a transportului public din Capitală, iar ulterior o parte dintre ele au fost modernizate și transformate în tramvaie Bucur 1.
În ultimii ani, acestea au fost înlocuite treptat de tramvaiele Imperio și de alte vehicule moderne, echipate cu aer condiționat, podea coborâtă, prize USB și sisteme electronice de informare, marcând începutul unei noi etape pentru transportul public din București.

