Richard Gere îl atacă dur pe Donald Trump: „Este un maniac care distruge tot ce este bun”

Date:

Actorul american Richard Gere a lansat un atac dur la adresa fostului președinte al Statelor Unite, Donald Trump, pe care l-a descris drept „un maniac” care „distruge tot ce este bun”, în cadrul unei apariții publice la Oslo, potrivit AFP.

„Trăim cel mai sumbru moment pe care l-am cunoscut vreodată pe această planetă. Cine ar fi crezut că America se poate schimba așa? Cine ar fi crezut că un astfel de maniac poate deveni președinte al Statelor Unite?”, a declarat actorul în vârstă de 76 de ani.

Gere a participat la un eveniment organizat în capitala Norvegiei, unde a înmânat Premiul internațional Václav Havel pentru disidență creativă artistului chinez Gao Zhen și disidentului birmanez Sai, în cadrul Oslo Freedom Forum.

Actorul a susținut că situația politică din SUA s-a degradat semnificativ și a criticat modul în care societatea americană ar fi reacționat la schimbările din ultimii ani.

„Încă din prima zi, tipul ăsta a distrus aproape tot ce era bun în guvernul american și în poporul american”, a spus el.

Richard Gere a adăugat că una dintre cauzele acestei evoluții este lipsa de implicare civică:

„Cum a fost posibil acest lucru? Pentru că am adormit. Nu ne-am îngrijorat. Nu am votat. Nu am ascultat cu adevărat”, a mai spus actorul, recunoscând și o responsabilitate personală în mobilizarea oamenilor din jurul său.

El a făcut referire și la o vizită recentă la fostul lagăr nazist de la Dachau, avertizând asupra pericolului apatiei sociale și al repetării unor derapaje istorice.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE

Contradicții după întâlnirea de la Vila Lac. Murad, Tomac și Veștea dau explicații diferite

Întâlnirea de la Vila Lac, desfășurată înaintea votului pentru...

Ilie Bolojan: România își respectă țintele bugetare. Riscul major rămâne instabilitatea politică

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat joi că România...

Tragedie la Spitalul „Marie Curie”. Un bebeluș a murit în timp ce aștepta un loc la Terapie Intensivă

Situația critică de la Spitalul Clinic de Urgență pentru...