Curtea de Apel București a decis luni să admită contestația depusă de Odeta Nestor în dosarul în care este anchetată de Direcția Națională Anticorupție. Astfel, măsura arestării preventive a fost înlocuită cu arestul la domiciliu pentru următoarele 30 de zile.
Hotărârea este definitivă
Instanța a desființat decizia Tribunalului București și a dispus ca Odeta Nestor să execute măsura arestului la domiciliu în perioada 29 iunie – 28 iulie 2026.
„Admite contestația declarată de inc.1, desființează încheierea contestată și rejudecând în fond: respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive privind pe inc.1, înlocuiește măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu (…). Respinge ca nefondată contestația formulată de inc.2 (…). Definitivă.”
Este acuzată de mai multe infracțiuni de corupție
Procurorii DNA o acuză pe Odeta Nestor de complicitate la luare de mită, dare de mită în formă continuată, dare de mită și instigare la folosirea unor informații nedestinate publicității sau la permiterea accesului unor persoane neautorizate la astfel de informații.
În motivarea prin care dispusese anterior arestarea preventivă, Tribunalul București a arătat că există indicii potrivit cărora inculpata ar fi remis în repetate rânduri bani unor funcționari din cadrul ONJN cu titlu de mită. Curtea de Apel a apreciat însă că măsura arestului la domiciliu este suficientă în această etapă a procesului penal.

