Președintele Nicușor Dan admite, pentru prima dată, că alegerile parlamentare anticipate rămân o opțiune în actualul blocaj politic, însă insistă că această variantă nu este una dorită și că ar prelungi perioada de instabilitate fără să schimbe semnificativ configurația politică.
Șeful statului a declarat, că încă există posibilitatea formării unei majorități parlamentare.
„S-a discutat extrem, extrem de puţin de scenariul ăsta. Nu este ceva ce eu să-mi doresc. Nu exclud. Nu e ceva ce îmi doresc şi cred că este foarte puţin probabil în momentul ăsta, pentru că nu ar avea niciun fel de logică. Vom fi cam tot în situaţia asta, plus încă trei, patru luni de alegeri în care partidele, în mod logic, legitim, se vor ataca unele pe altele şi după aceea o să îi rugăm să guverneze împreună”, a afirmat Nicușor Dan.
Condiția în care ar putea fi declanșate alegerile anticipate
Președintele spune că doar un blocaj politic prelungit și lipsit de perspective ar putea conduce la organizarea unui nou scrutin.
„Un blocaj prelungit mult timp, fără speranţe de rezolvare. Eu cred că încă sunt resurse pentru a găsi o formulă care să aibă majoritate în Parlament”, a declarat Nicușor Dan.
PSD: Scenariul rămâne pe masă
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că partidul este pregătit inclusiv pentru alegeri anticipate, deși consideră că acestea ar accentua instabilitatea.
„E un scenariu pe care nu pot să-l exclud niciodată. E pe masă”, a spus Grindeanu.
Liderul social-democrat avertizează că anticipatele ar însemna luni întregi de campanie electorală și incertitudine.
„E un scenariu care ar arunca într-un soi de instabilitate continuă scena politică și economică”, a adăugat acesta.
UDMR avertizează asupra unui posibil avantaj pentru AUR
Kelemen Hunor apreciază că un nou scrutin nu ar rezolva problemele actuale și ar putea aduce AUR pe primul loc în Parlament.
„Astăzi, din ceea ce văd eu, noi am avea un Parlament unde pe primul loc ar fi AUR… Şi, atunci, ar fi greu de evitat să dai şansa lor să formeze un guvern”, a declarat liderul UDMR.
Acesta susține că, indiferent de rezultat, România ar ajunge în aceeași situație de negociere pentru formarea unei coaliții.
USR nu respinge anticipatele
Liderul USR, Dominic Fritz, consideră că anticipatele pot reprezenta o soluție de rezervă pentru deblocarea crizei, însă insistă că prima opțiune trebuie să fie formarea unui guvern minoritar care să asigure stabilitatea până la clarificarea situației politice.

