Ministrul Muncii, mesaj tranșant către angajatori după depistarea muncii la negru

Date:

România se numără printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate taxe aplicate muncii, iar mulți angajatori spun că sunt nevoiți să caute soluții de supraviețuire financiară, chiar dacă uneori acestea ajung la limita sau chiar în afara cadrului legal.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, joi, că datele din ultimele controale ale Inspecției Muncii privind munca fără contract legal reprezintă „un semnal de alarmă”. Aproape 500 de muncitori, au fost găsiți lucrând la negru, în cadrul ultimelor controale.

„Ce am găsit săptămâna asta nu e doar o statistică. E un semnal de alarmă. În doar câteva zile, Inspecția Muncii a aplicat sancțiuni de peste 7 milioane de lei. Aproape 500 de oameni lucrau fără forme legale. Nu e puțin. Nu e normal. Și nu poate fi ignorat”, se arată în mesajul publicat de Florin Manole, pe Facebook.

Joi, Inspecția Muncii a anunțat că, în perioada 30 martie – 03 aprilie 2026, inspectorii în muncă au desfășurat 1.859 de controale la nivel național, în cadrul cărora au fost date peste 1.152 de sancțiuni – atât amenzi, cât și avertismente.

În cadrul controalelor, un număr de 491 de muncitori lucrau fără contract.

De asemenea, 3 echipamente de muncă oprite pentru a preveni accidentele grave.

Printre principalele probleme identificate: munca la negru, nerespectarea timpului de odihnă și ignorarea măsurilor dispuse în cadrul controalelor anterioare.

În ceea ce privește Sănătatea și Securitatea în Muncă, angajatorii firmele vizate de controale au primit amenzi pentru lipsa atribuțiilor SSM în fișa postului și neevaluarea riscurilor de accidentare pentru lucrători.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE

Lovitură în instanță pentru PNL. Curtea de Apel respinge definitiv apelul privind Congresul Extraordinar

Curtea de Apel București a respins definitiv apelul depus...

Curtea de Apel București suspendă procedura noii Legi a salarizării. Proiectul Guvernului nu mai poate avansa

Promovarea noii Legi a salarizării personalului plătit din fonduri...

Grindeanu, după tragedia de pe Valea Oltului: „Autostrăzile sunt cea mai bună soluție”. Atac la USR și Cătălin Drulă

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a comentat accidentul mortal produs...