Negocierile pentru noua Lege a salarizării unitare intră într-o nouă zonă de conflict. Potrivit unor surse politice, ministrul interimar Dragoș Pîslaru ar fi transmis deja Comisiei Europene, marți, 18 august, o variantă a proiectului, deși partidele din fosta coaliție nu ar fi primit încă documentul și nu și-ar fi dat acordul asupra formei finale.
Mai mult, varianta transmisă Bruxelles-ului ar presupune un impact bugetar de cel puțin 18 miliarde de lei, care ar putea ajunge la 20 de miliarde de lei.
Proiectul, trimis la Bruxelles înainte de acordul politic
Sursele politice susțin că liderii formațiunilor care ar trebui să susțină proiectul în Parlament nu au avut până miercuri acces la noua formă a Legii salarizării.
Cu toate acestea, proiectul ar fi fost transmis deja Comisiei Europene pentru observații.
Procedura este contestată de sursele politice, care îl acuză pe Dragoș Pîslaru că „a inversat din nou ordinea”, cerând acordul Bruxelles-ului pentru un proiect care nu a fost încă negociat și acceptat politic în România.
De la 8 miliarde la aproape 20 de miliarde de lei
Impactul financiar al noii variante este principala problemă ridicată în negocieri.
Potrivit surselor, calculele actuale indică un impact de minimum 18 miliarde de lei, iar suma ar putea ajunge la 20 de miliarde de lei.
Diferența este uriașă față de plafonul discutat inițial.
În luna mai, Dragoș Pîslaru vorbea despre un spațiu bugetar de aproximativ 8 miliarde de lei pentru reforma salarizării. Ulterior, plafonul a fost majorat la 12,1 miliarde de lei.
Pe 17 iulie, ministrul interimar afirma că 12,1 miliarde de lei reprezintă „valoarea maximală” pe care România și-o poate permite.
În același timp, premierul Ilie Bolojan vorbea despre aproximativ 12 miliarde de lei.
Dacă noua variantă are într-adevăr un impact de 18-20 de miliarde de lei, aceasta ar depăși cu până la 8 miliarde de lei plafonul discutat anterior.
Pîslaru și Nazare discută cu Comisia Europeană
Miercuri dimineață, Dragoș Pîslaru și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, participă la o videoconferință cu reprezentanții Comisiei Europene.
Discuțiile au loc în timp ce partidele din fosta coaliție încearcă să ajungă la o formă comună a proiectului.
Negocierile tehnice continuă la Cotroceni, iar joi sunt programate noi discuții înaintea întâlnirii politice cu președintele Nicușor Dan.
Liderii coaliției, chemați joi la Cotroceni
Joi, 20 august, de la ora 14:00, Nicușor Dan urmează să îi primească la Palatul Cotroceni pe liderii partidelor din fosta coaliție.
La discuții sunt așteptați Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor.
Tema principală va fi forma finală a Legii salarizării și, în special, impactul financiar pe care România și-l poate permite.
România riscă banii din PNRR
Miza negocierilor este una majoră. Reforma salarizării reprezintă un jalon din PNRR de care depinde o finanțare de aproximativ 770 de milioane de euro.
Termenul pentru adoptarea și promulgarea legii este 31 august 2026.
În urmă cu doar câteva zile, Dragoș Pîslaru vorbea despre „ultima șansă” pentru adoptarea reformei și despre un impact de aproximativ 12 miliarde de lei.
Acum, dacă informațiile privind noul impact bugetar se confirmă, negocierile pornesc de la o sumă care ar putea fi cu până la 8 miliarde de lei mai mare decât plafonul discutat anterior.

