Autoritățile ucrainene susțin că atacul asupra unei nave iraniene din Marea Caspică nu va fi un caz izolat, afirmând că orice ambarcațiune folosită pentru transportul de armament către Rusia poate deveni o țintă militară.
Declarațiile vin după ce Ucraina a confirmat lovirea unui vas despre care afirmă că transporta componente pentru drone și rachete destinate armatei ruse.
Ambasadorul Ucrainei: „Ne puteți aștepta să lovim din nou”
Ambasadorul Ucrainei în Israel, Ievhen Korniiciuk, a declarat că nava iraniană transporta componente militare și nu mărfuri civile, așa cum susține Teheranul.
Diplomatul a precizat că astfel de transporturi contribuie direct la efortul de război al Rusiei și reprezintă obiective militare legitime.
„Și, desigur, vă puteți aștepta să le lovim din nou”, a afirmat Korniiciuk.
Zelenski: Au fost lovite nave folosite pentru transport de armament
Președintele Volodimir Zelenski a confirmat că forțele ucrainene au desfășurat atacuri cu rază lungă de acțiune în Marea Caspică și a declarat că printre țintele vizate s-au aflat nave utilizate pentru transportul de încărcături militare realizat în cooperare cu Iranul.
Serviciul de Securitate al Ucrainei a transmis că nava opera prin eludarea sancțiunilor internaționale și transporta echipamente militare între Iran și Rusia.
Schimb de acuzații între Kiev, Teheran și Moscova
Iranul afirmă că vasul atacat era o navă comercială și condamnă operațiunea, avertizând că aceasta va avea consecințe.
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sibiga, a răspuns că Iranul nu poate invoca statutul de victimă, având în vedere sprijinul militar acordat Moscovei încă de la începutul războiului.
Kremlinul a reacționat prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, care a calificat extinderea operațiunilor militare în Marea Caspică drept „foarte periculoasă” și a acuzat Ucraina că alimentează escaladarea conflictului.

