Doi militari ai Forțelor pentru Operații Speciale au fost răniți joi, în timpul unui exercițiu de parașutare organizat în zona Aeroclubului Teritorial Târgu Mureș. Incidentul a avut loc după ce vântul și-a schimbat brusc viteza și direcția, ceea ce a făcut dificilă aterizarea în zona stabilită.
Schimbarea bruscă a vântului a afectat aterizarea
Exercițiul s-a desfășurat în jurul orei 16.30, iar la acesta participau 11 militari.
„Astăzi, 27 august 2026, în jurul orei 16.30, pe timpul unui exerciţiu de paraşutare desfăşurat de militari din cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale, a avut loc un incident în zona Aeroclubului Teritorial Târgu Mureş. După părăsirea aeronavei şi deschiderea paraşutelor celor 11 militari participanţi, viteza şi direcţia vântului s-au schimbat brusc, îngreunând aterizarea în siguranţă în zona stabilită.”
Doi dintre militari au suferit răni și au fost transportați la UPU Târgu Mureș. Potrivit autorităților militare, starea acestora este stabilă.
„În urma incidentului, doi militari au fost răniţi şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Târgu Mureş, pentru acordarea îngrijirilor medicale. Momentan starea lor este stabilă hemodinamic şi respirator dar au rămas la UPU pentru investigaţii”, a transmis Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale.
Ancheta internă va stabili cauzele incidentului
Comandantul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale a dispus formarea unei comisii interne care să stabilească exact cauzele și circumstanțele producerii incidentului.
„Suntem alături de colegii noştri şi le dorim însănătoşire grabnică”, au mai transmis reprezentanții FOS.
Pompierii, solicitați pentru un alt incident în Târgu Mureș
Tot joi, pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane care a rămas agățată de firele de înaltă tensiune, în zona intersecției străzilor Libertății și Albinei.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi.
Persoana a fost coborâtă în siguranță și preluată de un echipaj medical, fiind transportată ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe Târgu Mureș.

