În toamna anului 1936, doi dictatori europeni au lăsat la o parte orice rivalitate și incompatibilitate pentru a pune bazele unei alianțe malefice orientate spre distrugere, ale cărei ambiții secrete de hegemonie continentală aveau să provoace pierderea vieții a peste 35 de milioane de europeni și să lase în urmă decenii de traume profunde.
Ciano, ginerele lui Mussolini( centru, in negru) alături de oficiali germani și italieni Foto: wikipedia
Urmările Primului Război Mondial, soldat cu 40 de milioane de victime civile și militare, au lăsat continentul european devastat. În 1918, liderii puterilor învingătoare considerau că au oprit definitiv orice conflict viitor. Înființarea Societății Națiunilor la propunerea lui Woodrow Wilson promova arbitrajul diplomatic și stabilitatea democratică, însă frustrările statelor învinse și sărăcia generalizată au favorizat ascensiunea extremismului, accelerată de Marea Criză Economică din 1929.
Contextul ascensiunii extremiste în Italia și Germania
Italia a intrat în Primul Război Mondial alături de Antantă, dar a obținut o „victorie mutilată”, confruntându-se cu o economie ruinată și datorii masive. Deși a primit Tirolul de Sud și Triest, i s-au refuzat Fiume și Dalmația. Inflația, șomajul și teama de o revoluție bolșevică au creat haos. În 1919, Benito Mussolini a fondat Partidul Fascist, iar în octombrie 1922, după „Marșul asupra Romei”, regele Victor Emanuel al III-lea l-a numit prim-ministru pentru a preveni războiul civil.
Benito Mussolini Foto: arhiva
Germania, stat învins, a pierdut 13% din teritoriu (inclusiv Alsacia și Lorena cedate Franței și zone estice cedate Poloniei), armata și a fost obligată la reparații de război uriașe. Prăbușirea imperială din 1919 a dus la formarea Republicii de la Weimar, măcinată de șomaj și corupție. Pe acest fond de disperare, Adolf Hitler a preluat puterea în 1933, devenind Cancelar.
Diferențe și asemănări ideologice
Deși regimurile lui Mussolini și Hitler aveau trăsături comune precum dictatura, cultul personalității, controlul presei, sindicatelor și economiei, ele prezentau discrepanțe majore. Fascismul italian subordona individul statului („totul în stat, nimic în afara statului, nimic împotriva statului”), în timp ce nazismul german folosea statul pentru puritatea rasei ariene. De asemenea, italienii au fost inițial toleranți față de evrei și au semnat Pactul de la Lateran cu Vaticanul, legile rasiale fiind introduse abia în 1938 sub presiunea Berlinului, spre deosebire de politica intransigentă și de „soluția finală” promovată de naziști.
Adolf Hitler Foto: shutterstock
Puncte esențiale ale alianței și ambițiilor teritoriale
- Obiectivele Italiei: Crearea Noului Imperiu Roman, transformarea Mării Mediterane într-un „lac italian” și obținerea de „spazio vitale” în Balcani și Africa.
- Obiectivele Germaniei: Cucerirea întregii Europe, impunerea „Noii Ordini” naziste, exterminarea evreilor și romilor, înrobirea populațiilor slave și distrugerea URSS.
- Protocolul din 25 octombrie 1936: Semnat la Berlin de Galeazzo Ciano și Konstantin von Neurath, a stabilit opoziția față de Tratatele de la Locarno, armonizarea poziției față de Liga Națiunilor, cooperarea în bazinul Dunării, recunoașterea cuceririi Etiopiei de către Italia și sprijinul Italiei pentru coloniile germane pierdute.
Relația tensionată dintre cei doi dictatori
Relația dintre Mussolini și Hitler nu a fost una de prietenie sinceră, ci o alianță conjuncturală marcată de neîncredere. Mussolini l-a subestimat inițial pe liderul german. Întâlnirea lor din 1934 a eșuat din cauza disputei privind Austria, un conflict în care Mussolini a mobilizat trupele la graniță după ce naziștii austrieci l-au asasinat pe liderul de la Viena. Totodată, germanii au sprijinit în secret Etiopia împotriva invaziei italiene. Izolată internațional după sancțiunile Ligii Națiunilor pentru Abisinia, Italia s-a apropiat de Germania, oficializând termenul de „Axă” în discursul lui Mussolini din 1 noiembrie 1936 de la Milano.
Mussolini și Hitler Foto: arhiva
Pactul de Oțel încheiat între Germania și Italia Foto: wikipedia
În continuarea acestor evoluții istorice, formarea Axei Berlin-Roma și ulterioarele acorduri militare dintre cele două regimuri totalitare aveau să pregătească terenul pentru declanșarea Celui de-al Doilea Război Mondial, un conflict ale cărui consecințe catastrofale asupra populației civile și ordinii geopolitice globale continuă să fie analizate de istorici și cercetători.
Adaugă la Agregator.ro