Parchetul European a declanșat o amplă operațiune în România într-un dosar privind posibile fraude la proiecte IT finanțate din bani europeni. Joi au fost efectuate 19 percheziții la sediile unor persoane fizice și juridice.
Ancheta vizează 29 de proiecte cu o valoare totală de aproximativ 7 milioane de euro, finanțate prin Mecanismul de redresare și reziliență al UE și prin Programul operațional „Capacitate administrativă – Investiții teritoriale integrate (ITI) Delta Dunării”.
Rețeaua care ar fi manipulat licitațiile
Potrivit EPPO, anchetatorii suspectează că o rețea criminală ar fi intervenit în procedurile de achiziții publice pentru a favoriza anumite companii care furnizau soluții de infrastructură cloud către instituții publice.
„Conform anchetei, există motive întemeiate să se creadă că o rețea criminală a manipulat procedurile de achiziții publice pentru servicii de consultanță IT, cu scopul de a favoriza furnizori preselectați de soluții de infrastructură cloud destinate autorităților publice, în principal primării și consilii județene.
Probele colectate indică faptul că, în cadrul mai multor proiecte, firmele de consultanță au furnizat documentație care prezenta similitudini semnificative în ceea ce privește conținutul, structura și autorul, ceea ce sugerează reutilizarea sistematică a materialelor. Anchetatorii suspectează, de asemenea, că furnizorii au depus documente false, inexacte sau incomplete în cadrul procedurilor de achiziții publice”, transmite EPPO.
În cadrul anchetei sunt verificate inclusiv documentele prezentate în procedurile de achiziții publice și modul în care au fost întocmite documentațiile tehnice.
Poliția Română, implicată în operațiune
Perchezițiile au fost realizate cu sprijinul Structurii de sprijin a EPPO din România, al Poliției Române – Direcția de Operațiuni Speciale și al Serviciilor de Operațiuni Speciale din Iași și Timișoara.
Miza uriașă a proiectelor PNRR
Dosarul apare în contextul în care România trebuie să accelereze finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR pentru a evita pierderea fondurilor europene.
Premierul interimar Ilie Bolojan a discutat joi cu prefecții și cu reprezentanții instituțiilor care au în responsabilitate proiectele finanțate din fonduri europene.
Aproximativ 4.500 de lucrări mai trebuie finalizate pentru ca România să își poată încasa integral finanțările aferente proiectelor.
Bolojan a transmis că proiectele trebuie finalizate și recepționate la termenele stabilite cu Comisia Europeană și că întârzierile pot atrage penalizări.
„Fondurile europene și cele din bugetul de stat au finanțat, în acești ani, lucrări importante, de la autostrăzi și electrificarea căii ferate până la construcția de spitale, anveloparea blocurilor, amenajarea de spații verzi și alte investiții locale. Finalizarea și recepția proiectelor finanțate prin PNRR reprezintă o prioritate în următoarele două săptămâni”, a precizat șeful executivului.
România a obținut în luna iunie, în urma discuțiilor purtate la Bruxelles cu reprezentanții Comisiei Europene, o prelungire cu două luni a termenului pentru finalizarea PNRR.

