Un farmacist-șef din cadrul Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu și Medicină Preventivă (CMDTAMP) București este vizat într-un dosar penal de amploare, fiind acuzat de procurori că ar fi produs un prejudiciu de peste 11 milioane de lei prin gestionarea frauduloasă a stocurilor de medicamente, potrivit unor surse judiciare.
Unitatea medicală figurează pe site-ul oficial sub egida Academiei Române, ceea ce amplifică impactul cazului asupra sistemului medical public.
Luni, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat mai multe percheziții într-un dosar ce vizează modul în care au fost administrate medicamentele aflate în gestiunea centrului medical.
Anchetatorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva farmacistului-șef, acesta fiind acuzat de gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual în formă continuată și uz de fals.
Potrivit procurorilor, în perioada februarie 2016 – octombrie 2024, suspectul ar fi provocat instituției un prejudiciu total de 11.292.767,93 lei. Din această sumă, peste 10,3 milioane de lei reprezintă medicamente lipsă din stoc, iar aproape un milion de lei ar proveni din produse expirate rămase în gestiune.
Ancheta mai arată că, între 2015 și 2022, în calitate de președinte al comisiilor de inventariere, farmacistul ar fi falsificat procesele-verbale de inventar pentru a ascunde lipsurile și existența unor medicamente expirate, consemnând în documente situații nereale privind stocurile și termenele de valabilitate.
Pe numele acestuia a fost instituit control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Totodată, procurorii au dispus sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile până la recuperarea prejudiciului estimat.
Măsura a fost aplicată deja asupra a două imobile și a unui autoturism, ancheta fiind în continuare în desfășurare.

