Dezmințire publică din partea lui Călin Georgescu: respinge inițierea unei petiții

Date:

Călin Georgescu a publicat un mesaj ferm pe Facebook, în care se delimitează de orice petiție sau consultare publică apărută în spațiul online sau offline sub numele său.

Într-o postare intitulată „Dezmințire publică”, acesta precizează că nu a inițiat, nu a susținut și nu este autor sau coautor al vreunei astfel de inițiative.

„Nu am împuternicit, delegat sau mandatat nicio persoană să acționeze în numele meu în vederea inițierii sau promovării unei petiții ori consultări publice”, arată Georgescu, subliniind că orice utilizare a numelui său în acest context reprezintă o asociere falsă, realizată fără consimțământul său.

Activitate „exclusiv independentă”

În mesaj, acesta insistă că își desfășoară activitatea „exclusiv în mod independent” și că, în eventualitatea unei asocieri cu o persoană, organizație sau inițiativă, acest lucru este anunțat direct și asumat public de el, niciodată prin intermediari.

Georgescu transmite că orice informație privind o eventuală colaborare sau susținere va fi comunicată oficial, printr-o declarație explicită.

Solicitare de încetare a utilizării numelui

În finalul postării, Călin Georgescu solicită celor care au inițiat sau intenționează să inițieze astfel de demersuri să înceteze imediat utilizarea numelui său și să retragă toate referirile neautorizate.

Mesajul vine în contextul apariției unor inițiative publice care ar fi fost asociate cu numele său fără acord explicit.

Redăm mai jos textul integral, publicat pe Facebook:

DEZMINȚIRE PUBLICĂ

Nu am inițiat nicio petiție, consultare publică sau demers similar în mediul online sau offline și nu sunt autor, coautor sau susținător al vreunei astfel de inițiative.

Nu am împuternicit, delegat sau mandatat nicio persoană să acționeze în numele meu în vederea inițierii sau promovării unei petiții ori consultări publice. Orice utilizare a numelui meu în acest context a fost realizată fără consimțământul meu și reprezintă o asociere falsă.

Precizez în mod expres că îmi desfășor activitatea exclusiv în mod independent.

În situația în care aleg să mă asociez cu o persoană, organizație sau inițiativă, acest fapt este comunicat public, direct și personal de către mine, niciodată prin intermediari. Întotdeauna veți afla astfel de informații dintr-o declarație oficială asumată explicit.

Solicit persoanelor care au inițiat sau au de gând să inițieze astfel de petiții încetarea imediată a oricărei utilizări a numelui meu și retragerea tuturor referirilor neautorizate, respectiv să se abțină în a folosi în mod abuziv numele Călin Georgescu.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE

Un nou parc va fi amenajat în Sectorul 6. Terenul salvat de la construcția unor blocuri-turn intră în șantier

Primăria Sectorului 6 a început lucrările pentru amenajarea Parcului...

Vreme instabilă în București. Temperaturile scad până la 23 de grade și revin ploile

Locuitorii Capitalei vor avea parte de o schimbare semnificativă...

Alertă aeriană în Tulcea după un atac cu drone în Ucraina. Patru avioane de luptă au fost ridicate de la sol

Sistemele de supraveghere radar ale României au detectat un...

Bolojan continuă reorganizarea PNL: șase filiale, cu conduceri schimbate

Conducerea Partidului Național Liberal a decis revocarea președinților și...