Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunţat vineri că Executivul a aprobat actul normativ care prevede reducerea temporară a accizei la motorină, precum şi introducerea unei contribuţii de solidaritate aplicate veniturilor obţinute din comercializarea ţiţeiului şi a produselor energetice rezultate din prelucrarea petrolului extras pe teritoriul României.
„Primul punct – ordonanţa de urgenţă privind reducerea temporară a nivelului accizei aplicabil motorinei standard şi instituirea contribuţiei de solidaritate asupra veniturilor din comercializarea ţiţeiului şi a produselor energetice obţinute din prelucrarea ţiţeiului extras de pe teritoriul României. Ce stabileşte această ordonanţă de urgenţă? Acciza la motorina standard comercializată pe piaţa internă va fi redusă temporar, pe perioada declarată a crizei pe piaţa petrolului şi a carburanţilor, cu 30 de bani pe litru, 36 de bani în total, cu tot cu TVA”, a spus Dogioiu la Palatul Victoria.
Guvernul reduce acciza la motorină și taxează profiturile petroliere. Dogioiu: „Atât își permite statul acum”
Guvernul a adoptat un pachet de măsuri fiscale de urgență pentru a tempera scumpirile la carburanți, în contextul tensiunilor internaționale care au dus la explozia prețului petrolului. Executivul mizează pe reducerea accizei la motorină și pe introducerea unei contribuții de solidaritate aplicate companiilor din sectorul petrolier.
Dogioiu: Statul are spațiu limitat de intervenție
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a explicat că marja de acțiune a autorităților este restrânsă în actualul context economic.
„Marja de intervenție a statului este foarte mică. Nu ne putem juca cu TVA-ul, așa cum au făcut alte state. Asta și-a permis statul român în acest moment”, a declarat oficialul.
Dogioiu a subliniat că statul nu obține câștiguri suplimentare din creșterea TVA la carburanți, deoarece veniturile sunt redirecționate către măsuri de compensare deja asumate: sprijinul de 30 de bani la combustibil, schemele pentru agricultură și ajutorul destinat transportatorilor.
Reducere directă la pompă: acciza scade cu 30 de bani
Potrivit actului normativ adoptat, acciza la motorina standard va fi redusă temporar cu 0,3 lei pe litru, măsura aplicându-se pe durata crizei de pe piața petrolului.
Perioada stabilită prin OUG nr. 19/2026 este 1 aprilie – 30 iunie 2026, cu posibilitatea prelungirii cu încă trei luni.
Ministerul Finanțelor arată că scopul principal este limitarea presiunilor inflaționiste și stabilizarea costurilor de transport, esențiale pentru economie.
Calculul oficial indică faptul că reducerea accizei va diminua prețul final la pompă cu aproximativ 36,3 bani/litru, după aplicarea TVA.
Pentru un plin obișnuit de 50 de litri, economia estimată pentru șoferi este de aproximativ 18 lei.
Taxă specială pentru profiturile din petrol
În paralel, Guvernul introduce o contribuție de solidaritate destinată operatorilor economici care exploatează sau procesează țiței extras din România.
Măsura se activează atunci când prețul mediu lunar al petrolului Brent depășește 70 de dolari/baril.
Pentru companiile care comercializează țiței în stare brută, contribuția poate ajunge la 60% din veniturile obținute, iar mecanismul este unul progresiv, cu cote între 1,5% și 9,9%, în funcție de nivelul prețului internațional al petrolului.
Autoritățile precizează că taxa are caracter temporar și vizează exclusiv veniturile excepționale generate de contextul geopolitic.
Impactul asupra bugetului și economiei
Reducerea accizei va avea un impact bugetar estimat la aproximativ 0,61 miliarde lei, în timp ce veniturile provenite din contribuția de solidaritate ar putea varia între 0,07 și 0,65 miliarde lei, în funcție de evoluția prețurilor energetice.
Prin acest pachet fiscal, Guvernul urmărește să reducă efectele scumpirilor la carburanți, să protejeze puterea de cumpărare și să mențină stabilitatea economică într-un context internațional tensionat.

