Cuprins:
ToggleMinisterul Apărării a renunțat la semnarea contractului pentru transportoarele blindate Piranha 5 din programul SAFE, după ce oferta financiară primită a depășit atât costurile achizițiilor anterioare, cât și plafonul aprobat de Parlament.
Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării, Radu Miruță, care a explicat că oferta prezentată de producător nu putea fi acceptată în condițiile legale existente.
Diferențe majore de preț
Potrivit ministrului, prețurile solicitate pentru noile transportoare blindate au fost mult peste cele plătite de România cu doar câteva luni înainte.
„A fost primită o ofertă cu un preț de aproximativ 2,5 ori mai mare decât cel plătit de România în martie 2026 și aproape dublu față de limita maximă aprobată în Parlament. Nu s-a schimbat niciun criteriu pe parcursul procedurii”, a transmis ministrul.
În martie 2026, România a cumpărat vehicule Piranha 5 la aproximativ 3,9 milioane de euro pe unitate. Ulterior, în urma actualizării indicatorilor economici, Parlamentul a ridicat plafonul maxim la aproximativ 6 milioane de euro pentru fiecare transportor.
„Față de acest contract, unde prețul mediu era în jur de 4 milioane de euro, analiza indicatorilor de creștere a prețurilor a dus la aprobarea în Parlament a unui plafon mai mare, de aproximativ 6 milioane de euro pe bucată, chiar dacă fabrica era deja construită și nu implica o creștere a costurilor pentru relocare”, a explicat Miruță.
Variantele speciale depășeau 10 milioane de euro
Documentele prezentate de minister arată că oferta pentru versiunea standard a transportorului Piranha 5 a ajuns la 8,9 milioane de euro fără TVA. În cazul configurațiilor speciale, costurile au fost și mai ridicate.
Varianta destinată funcției de comandă mobilă a fost ofertată la peste 10,6 milioane de euro pe unitate, iar majorările față de contractele anterioare au variat între 91% și 180%.
„Raportat la prețul plătit de MApN în martie 2026, de aproximativ 4 milioane de euro, și la valoarea aprobată în Parlament, de până la 6 milioane de euro, noua ofertă primită în cadrul SAFE a fost de circa 10 milioane de euro pe bucată. NB: în condițiile în care mașina de luptă a infanteriei, un produs superior, dintr-o categorie complet diferită, are un preț de aproximativ 11,2 milioane de euro”, a precizat ministrul.
Fondurile SAFE, transferate către Rheinmetall
Pentru a evita pierderea finanțării, Ministerul Apărării a decis să redirecționeze cele 831 de milioane de euro către alte programe de înzestrare aflate deja în derulare.
„Oferta primită pentru Piranha a depășit semnificativ valorile aprobate de Parlamentul României și nu putea fi contractată legal. Pentru a nu pierde fondurile, acestea au fost redirecționate către alte programe de înzestrare, în limitele aprobate de același Parlament”, a transmis Miruță.
Banii vor susține achiziția vehiculelor de luptă KF-41 Lynx produse de Rheinmetall, permițând Armatei Române să devanseze o parte dintre livrările planificate pentru etapele următoare ale programului.
Potrivit MApN, producția blindatelor Lynx va include și componentă industrială românească, aproximativ 40% din proces urmând să fie realizat la Automecanica Mediaș.
MApN: Decizia a fost verificată de 50 de specialiști
Ministrul Apărării a precizat că analiza ofertelor și verificarea respectării condițiilor stabilite de Parlament au fost realizate de o echipă extinsă de experți din cadrul ministerului.
„De verificarea îndeplinirii condițiilor aprobate de Parlament, la MApN s-au ocupat 50 de profesioniști care au ținut piept marilor firme de consultanță. Ei s-au asigurat ca armata primește, cât se poate de repede, ce are nevoie, după criterii clare, operaționale”, a transmis Radu Miruță.

