Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a salutat depășirea blocajului generat de negocierile tensionate pe tema bugetului, subliniind că partidele au reușit să treacă peste divergențele majore și să reia dialogul politic într-un moment critic.
Mesajul liderului PSD după negocieri
„Mă declar satisfăcut. PSD se impune cu pachetul de solidaritate în integralitate. E bine pentru pensionari și pentru cei cu dizabilități.
Rămâne un semn de întrebare: noi când venim cu o propunere vine tensiunea, apoi a rămas cum a propus PSD; la fel acum acest pachet propus de la începutul lui febrauraire, dar e bine că se termină cu bine.
Sunt convins că și schemele propuse de ministerul Energiei și al Agriculturii o să fie acceptate”,a transmis Sorin Grindeanu, care a punctat că ar vrea ca propunerile PSD să treacă mai rapid”, a spus Grindeanu.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că a fost identificată o soluție de compromis prin care propunerea privind pachetul social să fie inclusă în bugetul de stat, deblocând astfel criza politică.
Șeful Guvernului a precizat și calendarul estimat pentru adoptarea noului buget, subliniind că procedura ar putea fi finalizată în perioada următoare.
Anunțul a fost făcut joi, după o rundă de discuții între liderii coaliției de guvernare, în urma căreia s-a ajuns la un acord asupra principalelor puncte de dispută.
„S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susținută de coaliție, aveam două posibilități. Prima era să creștem deficitul… nu s-a mers pe această opțiune. A doua variantă pe care am căzut de acord este să reducem componenta de cheltuieli”, a explicat Ilie Bolojan.
Practic, este vorba despre amânarea pentru anii următori a unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe judecătorești.
„Celelalte amendamente nu vor fi aprobate”, a transmis Ilie Bolojan
Discuțiile despre buget vor fi reluate tot joi.
„La prânz vor fi reluate discuțiile în comisia de buget, ne propunem ca în această seară să înceapă discuțiile în plen”, a mai spus Bolojan adăugând că bugetul ar putea fi aprobat vineri.
Pachetul social a fost o condiție impusă de PSD pentru a aproba bugetul și a continua în coaliția de guvernare.

