La scurt timp după desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de premier, Ilie Bolojan a comentat una dintre cele mai controversate reforme aflate în pregătire: noua lege a salarizării în sectorul public.
Fostul șef al Executivului a explicat că resursele bugetare actuale nu permit repetarea majorărilor salariale acordate în anii anteriori și a avertizat asupra riscului generării unor așteptări nerealiste.
„E o eroare să creezi așteptări care nu pot să fie onorate. Au fost speranțe de creșteri de salarii ca în 2024. Nu se mai putea. Veneam după o perioadă de plafonare de pensii, salarii. Dar avem inflația, nu se mai poate merge așa. Trebuie o formă de indexare de anul viitor. În plus, să respectăm angajamentele PNRR.”
Potrivit lui Bolojan, fondul de salarii al statului se ridică la aproximativ 166 de miliarde de lei, iar spațiul bugetar pentru majorări este limitat. În acest context, partidele implicate în negocieri au convenit asupra unei creșteri mult mai mici decât cea estimată inițial.
Premierul demis a insistat că reforma nu presupune scăderi de venituri pentru nicio categorie de angajați.
„Așa s-a gândit sistemul, veniturile care include salarii și sporuri să nu scadă. Veniturile nu scad. Dar vor fi unele reașezări.”
În opinia sa, eficientizarea aparatului administrativ și reducerea cheltuielilor reprezintă soluția potrivită pentru susținerea unor creșteri salariale viitoare.
„Sunt două soluții pentru a crește. Sau mai mulți bani la buget, sau reducem baza de cheltuieli. Eu zic că a doua e soluția cea mai bună. E personal supradimensionat în multe instituții.”
La final, Ilie Bolojan a recunoscut dificultatea gestionării așteptărilor într-un context economic complicat, afirmând că „E greu să mulțumești oamenii când ai puțin de împărțit.”

