Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că legea care prevede neplata primei zile de concediu medical va include și excepții, aplicabile acolo unde situația este clară și justificată. Afirmațiile vin după numeroase discuții privind impactul asupra persoanelor cu boli cronice, care ar fi afectate de această măsură.
În cadrul unei conferințe de presă de miercuri, premierul Ilie Bolojan a explicat că este vorba despre o măsură tranzitorie și că nu este corect ca unii angajați să fie penalizați pentru concediile medicale programate.
Rogobete a subliniat că, de la începutul anului, a pledat ca aplicarea acestei măsuri să fie „nuanțată și corectă, evitând generalizările nedrepte”.
„Am avut o întâlnire consistentă cu asociațiile de pacienți, în care am analizat toate nuanțele și criteriile tehnice. Există situații clare, fără loc de interpretări sau suspiciuni — vorbim despre pacienți oncologici, pacienți cu boli rare, pacienți cronici și alte categorii care depind real de acest sprijin medical. Ca să fiu foarte clar: în această măsură vor fi introduse excepții explicite acolo unde lucrurile sunt ferme și evidente. Aceste corecții vor fi făcute direct de Ministerul Sănătății, pentru ca pacienții care chiar au nevoie de concedii medicale să fie protejați. Rolul meu, ca ministru al sănătății, este să apăr pacienții, personalul medical și funcționarea corectă a sistemului”, spune Rogobete.
Potrivit ministrului, impactul economic este important pentru sustenabilitatea sistemului public, „dar nu va fi niciodată mai presus de sănătatea oamenilor”.
Ministrul anunță OUG care introduce metodologii de protecție
Astfel, Rogobete spune că a finalizat o ordonanță de urgență care intră în transparență decizională și care introduce metodologii clare de protecție.
„Aceasta corectează excesele din trecut și elimină situațiile în care pacienții vulnerabili ar fi fost afectați de lipsa de reglementare. Reforma înseamnă ordine, corectitudine și protecție reală pentru cei care au nevoie de sistemul medical. Și exact asta facem”, mai spune Alexandru Rogobete.
Bolojan: Este o măsură tranzitorie
Premierul Ilie Bolojan a spus miercuri că propunerea ca prima zi de concediu medical să nu fie plătită a venit din partea Ministerului Sănătății și este una tranzitorie, însă realitatea este că anul trecut cheltuielile pentru condiile medicale s-au ridicat la 6 miliarde lei, aproximativ 8% din bugetul CNAS.
Bolojan a fost întrebat dacă se caută o soluție pentru bolnavii cronici, bolnavii oncologici, pentru a fi scutiți de această măsură privind neplata primei zile de concediu medical.
„Am toată compasiunea pentru aceste cazuri. Am și aparținător în familie, știu ce înseamnă un astfel de tratament. V-am spus putem să analizăm orice măsură cu privire la efectele pe care le are. Vă rog să vă gândiți că această măsură a intrat de câteva zile în vigoare și vom putea face o evaluare cel puțin după o lună de zile, să vedem care este dinamica acestei măsuri. Ea este una, așa cum v-am spus, tranzitorie, deci pe o perioadă limitată, în așa fel încât în această perioadă să punem în funcție mecanismele prin care atunci când eliberezi un concediu medical, să fii conștient ca medic că ai o răspundere suficient de mare care să nu-ți permită să le acorzi nejustificat, pentru că în felul acesta cuantumul acestor concedii crește foarte mult și în loc într-adevăr să-i susținem pe cei care au într-adevăr boli reale grave sau au probleme de sănătate pe care le putem avea fiecare, ne disipăm cheltuielile pentru un sistem care este cu niște sume imense, scăzând și productivitatea muncii, creând și nedreptățile pe care le-ați enumerat, dar creând și o frustrare socială când vezi că unii, cum să vă spun, lipsesc programat de la serviciu, dar nu este vorba despre aceste cazuri, pentru care am toată compasiunea și înțeleg despre ce este vorba”, a mai spus Bolojan.

