Salvamont România anunță un nou bilanț îngrijorător al intervențiilor desfășurate în ultimele 24 de ore. Salvatorii montani au răspuns la 15 apeluri de urgență și au acordat ajutor pentru 17 persoane aflate în dificultate, însă două persoane și-au pierdut viața.
Cele mai multe intervenții, în județul Bacău
Conform Dispeceratului Național Salvamont, șase apeluri au fost înregistrate în zona Bacău, două în Prahova, iar câte unul în Gorj, Caraș-Severin – Muntele Mic, Vatra Dornei, Zărnești, Sibiu, Borșa și Mureș.
În urma intervențiilor, trei persoane au fost transportate la spital cu ambulanțele sau echipajele SMURD, iar alte patru au fost evacuate cu elicopterele SMURD.
Din nefericire, două persoane au decedat, fiind predate Institutului de Medicină Legală.
Turiștii au cerut și informații despre trasee
În aceeași perioadă, salvamontiștii au răspuns și la 29 de apeluri prin care turiștii au solicitat informații despre starea traseelor montane și condițiile de deplasare.
Salvamont România îi îndeamnă pe cei care aleg drumețiile montane să fie prudenți, să se informeze înainte de plecare și să respecte regulile de siguranță.
„Ai grijă de munte, iar noi vom avea grijă de tine! Pentru fiecare pas făcut în siguranță și pentru fiecare viață salvată, Salvamont România este mereu la datorie”, au transmis reprezentanții serviciului de salvare montană.

