Incident grav într-o școală din județul Arad, unde un elev de 12 ani a fost înjunghiat în timpul unei altercații cu un coleg, fiind transportat de urgență cu elicopterul SMURD la Timișoara.
Potrivit poliției, evenimentul s-a produs vineri, în jurul orei 11:10, în localitatea Vinga, când autoritățile au fost alertate că un copil ar fi fost rănit cu un obiect ascuțit în incinta unei unități de învățământ.
„Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea stării de fapt și luarea măsurilor legale”, a transmis IPJ Arad, precizând că nu existau conflicte anterioare între cei doi elevi.
Intervenția medicală a fost una de urgență, iar echipajele au constatat că minorul prezenta mai multe răni.
„La locul evenimentului, echipajul a identificat multiple plăgi pe corpul minorului, fiind alertat elicopterul SMURD”, au precizat reprezentanții ISU Arad.
Copilul a fost preluat de elicopter și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, fiind conștient în momentul transferului.

