Angajații din România au la dispoziție mai multe forme de absență de la locul de muncă, însă nu toate reprezintă concediu plătit. În funcție de situație, salariatul poate beneficia de zile libere pentru evenimente familiale, poate lipsi în cazul unei urgențe familiale sau poate solicita concediu fără plată pentru probleme personale.
Regulile diferă în funcție de motivul absenței și de prevederile care se aplică la nivelul angajatorului.
Până la 10 zile pentru urgențe familiale
Codul muncii permite salariatului să lipsească de la serviciu atunci când apare o situație neprevăzută, cauzată de boală sau accident, care necesită prezența sa imediată.
„Salariatul are dreptul de a absenta de la locul de muncă în situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezența imediată a salariatului, în condițiile informării prealabile a angajatorului și cu recuperarea perioadei absentate până la acoperirea integrală a duratei normale a programului de lucru al salariatului. Absentarea de la locul de muncă nu poate avea o durată mai mare de 10 zile lucrătoare într-un an calendaristic. Angajatorul și salariatul stabilesc de comun acord modalitatea de recuperare a perioadei de absență.”
Prin urmare, limita este de 10 zile lucrătoare pe an, iar perioada absentată trebuie recuperată. Angajatul trebuie, de asemenea, să informeze în prealabil angajatorul.
Zile libere plătite pentru evenimente familiale
Un regim diferit se aplică în cazul evenimentelor familiale deosebite. În aceste situații, salariatul poate beneficia de zile libere plătite, fără ca acestea să fie scăzute din concediul anual de odihnă.
Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 stabilește pentru anumite categorii de salariați din sectorul public următoarele durate:
- 5 zile pentru căsătoria salariatului;
- 3 zile pentru nașterea sau căsătoria unui copil;
- 3 zile în cazul decesului soțului sau al unei rude de până la gradul II.
Concediul plătit se acordă la cererea salariatului și cu aprobarea conducerii unității.
Pentru ceilalți angajați, este importantă verificarea contractului colectiv de muncă și a regulamentului intern, deoarece numărul zilelor și condițiile de acordare pot fi stabilite diferit.
Concediul fără plată pentru probleme personale
Codul muncii prevede și dreptul salariaților de a solicita concediu fără plată pentru rezolvarea unor situații personale.
Spre deosebire de concediul pentru evenimente familiale, această perioadă nu este plătită. Durata concediului fără plată este stabilită prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Ce acte poate cere angajatorul
Pentru acordarea zilelor libere, procedura nu este identică în toate companiile. Angajatorul poate stabili, prin regulamentele aplicabile, modul în care trebuie făcută solicitarea și documentele necesare.
În funcție de motiv, salariatului i se pot cere documente precum certificatul de căsătorie, certificatul de naștere sau certificatul de deces.
Important este că zilele libere pentru evenimente familiale sunt distincte de concediul anual de odihnă. Atunci când sunt acordate ca zile plătite potrivit normelor aplicabile, acestea nu trebuie recuperate și nu se scad din concediul de odihnă.

