Primarul localităţii Sânmihaiu Român, Viorel Mărcuţi, a declarat marţi seara, că a aflat că părinţii minorului de 13 ani, acuzat de crimă, ar dori să îl scoată din România. „N-a fost direct, dar aşa a ajuns la mine: că ei intenţionează să ducă băiatul, nu ştiu la ce moment, că tatăl lucrează acolo (n.r.: în Spania), mama şi să plece afară”, a povestit edilul în interviu.
Oficial, în prezent, adolescentul de 13 ani, acuzat de crima din Timiş, se află într-o clinică de neuropsihiatrie.
Primarul din Sânmihaiu Român: Părinţii minorului vor să îl scoată din România
Conform unor noi detalii, minorul de 13 ani a mers la fotbal, unde era extrem de violent, era extrem de dur şi îşi lovea colegii.
„În urmă cu puţin timp, cu doar câteva zile înainte de crimă, a bătut un alt băiat, de 17 ani, el având 13 ani – până la sânge, ceva îngrozitor. Familia acestuia, terorizată de un copil de 13 ani, îşi retrage plângerea, spunând: «Mi-era frică, am şase copii».
În acest moment, însă, toată atenţia vine pe responsabilitatea lui şi pe modul în care o societate, o naţiune înţelege să gestioneze un astfel de moment, deci, responsabilitatea copilului. Dar, pe de altă parte, apare şi o altă problemă care se poate întâmpla în orice altă speţă şi anume: dacă ai 13 ani, nu răspunzi penal şi mai mult decât atât, familia te poate scoate din ţară”.
Viorel Mărcuţi: Am înţeles că minorul a fost internat de DGASPC Timiș
„Nu mi-am exprimat o teamă legat de asta (n.r.: scoaterea din România a băiatului de 13 ani, acuzat că l-a ucis pe Mario), era o discuţie din zona bunicilor, am înţeles. N-a fost direct, dar aşa a ajuns la mine: că ei intenţionează să ducă băiatul, nu ştiu la ce moment, că tatăl lucrează acolo (n.r.: în Spania), mama şi să plece afară”, a declarat Viorel Mărcuţi, primarul comunei Sânmihaiu Român, aflată în judeţul Timiş.
Edilul a mai subliniat că informaţia nu este însă verificată.
„E o informaţie, dar nu este verificată, că nu vreau să vă spun prostii, ştiţi ce zic? Aşa a ajuns la mine de la locuitori, că ar veni din partea bunicilor şi asta am spus şi eu mai departe”, a adăugat oficialul din Sânmihaiu Român.
Informaţia revoltătoare privind planul pe care îl au părinţii băiatului de 13 ani vine o zi după ce profilerul pregătit de FBI, Dorin Dumitran, a declarat, că este interesant de descoperit „până unde erau dispuşi copiii criminali să meargă cu planul” înfiorător care i-a adus sfârşitul lui Mario Alin Beride.

