Incident feroviar urban, joi, în Capitală, după ce un tramvai a deraiat pe Valea Cascadelor și a intrat în coliziune cu un stâlp. În vehicul se aflau aproximativ 20 de pasageri în momentul producerii evenimentului.
Potrivit ISU București-Ilfov, șase persoane au primit îngrijiri medicale la locul intervenției, iar patru au fost transportate la unități medicale pentru evaluare.
Pentru gestionarea situației au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere prevăzută cu modul de descarcerare și patru echipaje SMURD.
„În urmă cu scurt timp am intervenit ca urmare a deraierii unui tramvai de pe șine, pe Valea Cascadelor din Capitală. Ca urmare a deraierii, o porțiune din tramvai a intrat în coliziune cu un stâlp”, au precizat salvatorii.
Circumstanțele exacte ale deraierii urmează să fie stabilite de autorități.

