Planul Roșu, declanșat în Bacău! 36 de copii, luați în evidență cu simptome de posibilă toxiinfecție

Date:

Planul Roșu de Intervenție a fost activat, marți, în județul Bacău, după apariția unui posibil focar de toxiinfecție alimentară în localitatea Căiuți. 36 de copii cu vârste între 6 și 14 ani au acuzat stări de rău și simptome care au necesitat evaluare medicală.

Dintre aceștia, 20 de copii s-au prezentat la CPU Onești, iar alți 16 au fost evaluați la dispensarul din comuna Căiuți. Pentru gestionarea situației și realizarea triajului medical, în localitate a fost organizat un Punct Medical Avansat.

ISU Bacău anunță că situația este în dinamică, iar apelurile primite prin 112 continuă să fie analizate de autorități.

Zeci de salvatori, mobilizați pentru gestionarea situației

„Până la acest moment, 20 de copii s-au prezentat la CPU Oneşti, iar 16 copii au fost evaluaţi la dispensarul din comuna Căiuţi, unde a fost constituit un Punct Medical Avansat, în vederea triajului şi evaluării medicale. La faţa locului se află personal medical, iar apelurile prin 112 continuă să fie primite şi evaluate”, a precizat ISU Bacău.

Intervenția reunește echipaje ale ISU Bacău și ale Serviciului de Ambulanță Județean. În dispozitiv au fost incluse cinci ambulanțe SMURD, două autospeciale pentru transportul victimelor multiple și șase echipaje SAJ.

Forțele de intervenție sunt pregătite să suplimenteze dispozitivul în funcție de numărul solicitărilor și de evoluția stării copiilor.

Sprijin solicitat din Vrancea

Pentru creșterea capacității de intervenție, autoritățile din Bacău au solicitat sprijin din județul Vrancea. ISU Vrancea a trimis o autospecială pentru transportul victimelor multiple și un microbuz pentru a sprijini operațiunea.

În paralel, autoritățile încearcă să stabilească exact cauza apariției simptomelor. Până la finalizarea verificărilor, situația este tratată ca un posibil focar de toxiinfecție alimentară, iar evaluarea medicală a copiilor continuă.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE

Performanță mondială pentru un jandarm din Vaslui în Spania

Jandarmul vasluian Marius Zamfir a obținut locul 5 la Campionatul Mondial de Fitness Challenge din Spania, demonstrând o formă fizică excepțională.

Inter Miami urcă pe locul 2 în MLS după reușitele lui Messi

Inter Miami urcă pe locul 2 în Conferința de Est după o victorie decisivă. Lionel Messi a marcat golul victoriei și a consolidat titlul de golgheter.

Sorin Grindeanu: Pensiile vor crește obligatoriu în 2027

Sorin Grindeanu a anunțat că indexarea pensiilor este obligatorie în 2027. PSD analizează și posibila creștere a salariului minim.

Soluții pentru hrana locală în instituțiile publice din Sibiu

Consiliul Județean Sibiu și WWF-România caută soluții pentru a introduce produsele locale în școli, spitale și sectorul HoReCa din județ.