Liderul deputaților AUR, Mihai Enache, critică modul în care se desfășoară consultările de la Palatul Cotroceni privind Codul urbanismului și susține că principalul partid de opoziție a fost exclus din discuții.
Enache: Proiectul riscă să rateze obiectivele din PNRR
Potrivit liderului AUR, proiectul este unul dintre jaloanele importante din PNRR, însă forma actuală nu aduce reformele promise și riscă să afecteze accesarea fondurilor europene.
Acesta afirmă că Nicușor Dan încearcă să deblocheze în grabă un proiect care, în opinia sa, a fost întârziat ani la rând chiar de partidele invitate acum la consultări.
„Problema este administrația, nu termenele”
Mihai Enache consideră că reducerea termenelor și introducerea unor noi mecanisme administrative nu vor rezolva dificultățile din domeniul urbanismului, deoarece problema reală este capacitatea redusă a instituțiilor publice.
În opinia sa, proiectul creează noi niveluri de birocrație și responsabilități suplimentare, fără a elimina cauzele blocajelor existente.
Solicitare pentru consultări extinse
AUR susține că procesul de elaborare a Codului urbanismului ar trebui să implice toate partidele parlamentare și reprezentanții domeniului, pentru ca proiectul final să beneficieze de un consens cât mai larg și să răspundă nevoilor administrației și mediului de afaceri.

