Taximetriști sancționați pe capete: autoritățile cer implicarea pasagerilor

Date:

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Transporturi au aplicat un val de sancțiuni în București, în urma unei ample acțiuni de verificare. În timpul controalelor efectuate asupra a peste 100 de taxiuri, în special în zona Gării de Nord, au fost date amenzi în valoare totală de 32.000 de lei. De asemenea, patru autorizații au fost reținute, iar alte două sunt în procedură de retragere.

Reprezentanții Primăriei Municipiului București au precizat că aceste controale sunt desfășurate constant, în special în parcări și în zonele intens circulate, considerate puncte sensibile pentru activitatea taximetriștilor, fie că operează legal sau fără autorizație.

Zonele aglomerate, în vizorul autorităților

Reprezentanții municipalității spun că verificările sunt parte dintr-un demers mai amplu de disciplinare a transportului în regim taxi.

„Vrem ca transportul cu taxi, în Bucureşti, să fie civilizat şi sigur! Tocmai de aceea, Direcţia Generală de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti face periodic controale în parcări sau în locurile aglomerate, preferate de taximetriştii de orice fel, cu sau fără autorizaţie.

Colaborează punctual cu Poliţia Română, care ne sprijină în demersul nostru pentru un transport decent în Capitală”, afirmă reprezentanţii PMB.

Refuz de cursă și tarife neafișate, printre abaterile frecvente

Dincolo de verificarea documentelor – autorizații și atestate – controalele au scos la iveală și alte probleme des întâlnite în relația cu pasagerii.

Printre cele mai frecvente nereguli identificate se numără refuzul de a prelua clienți, negocierea tarifelor sau lipsa afișării acestora.

Autoritățile au semnalat și situații privind comportamentul unor șoferi față de clienți, descris ca fiind unul „care nu face cinste meseriei de taximetrist”.

„Cu astfel de situaţii probabil v-aţi confruntat şi dumneavoastră”, adaugă sursa citată.

Patru autorizații reținute, alte două în așteptare

Săptămâna trecută, polițiștii locali au verificat aproximativ o sută de taxiuri, o mare parte dintre acestea fiind oprite pentru control în zona Gării de Nord.

„Majoritatea şoferilor erau în regulă, dar au fost date şi amenzi în valoare de 32.000 de lei şi au fost reţinute patru autorizaţii de taxi. Alte două adrese au fost întocmite către autorităţi din Ilfov, cărora poliţiştii le-au solicitat să reţină alte două autorizaţii. Continuăm controalele.

Dacă sunteţi pasageri şi aveţi sesizări, reclamaţii vizavi de un taxi, puteţi suna la 0219752 – dispeceratul Poliţiei Locale a PMB – sau scrie la [email protected]”, mai arată PMB.

Autoritățile anunță că acțiunile vor continua, iar pasagerii sunt încurajați să semnaleze eventualele abateri.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE

Șoșoacă, discurs pro-rus în fața lui Putin: „Nu vrem să ajutăm Ucraina”. Reacția liderului de la Kremlin

În cadrul Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg,...

Procesul lui Dominic Fritz cu ANI se prelungește. Înalta Curte a amânat verdictul final

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis...