PSD a decis miercuri, în ședința Biroului Politic Național, să își asume formarea noului Executiv și să îl susțină pe președintele partidului, Sorin Grindeanu, pentru funcția de prim-ministru. Anunțul a fost făcut chiar de liderul social-democrat, după reuniunea conducerii formațiunii.
„Avem nevoie de un guvern funcțional”
Grindeanu a descris contextul economic și politic drept unul dificil și a făcut apel la responsabilitate din partea tuturor actorilor politici.
„România se află într-o situație complicată. Economia se resimte după experimentele nefericite, iar puterea de cumpărare a populației s-a prăbușit. Avem nevoie de un guvern funcțional. Încrederea oamenilor în clasa politică este zero și toți avem partea noastră de responsabilitate. A venit vremea să nu mai arătăm cu degetul, ci să venim cu soluții concrete, fără calcule politice.”
Decizie unanimă în PSD
Potrivit liderului social-democrat, hotărârea partidului a fost adoptată în unanimitate.
„PSD a decis azi în unanimitate să își asume răspunderea guvernării, iar președintele să fie propunerea de premier.”
El a precizat, de asemenea, că dorește să aibă libertate deplină în alcătuirea echipei guvernamentale.
„Am cerut colegilor să am libertate totală pentru miniștri.”
Accent pe program și reforme
Sorin Grindeanu a anunțat că PSD va negocia un acord politic axat pe marile angajamente ale României și pe disciplina fiscală.
„PSD își poate asuma guvernarea. Am decis să avem o echipă de negociere pentru draftul unui acord politic: PNRR, OCDE, SAFE și respectarea țintelor de deficit.”
El a subliniat că viitorul program de guvernare trebuie să rămână în responsabilitatea Executivului.
„PSD va avea autonomie asupra programului de guvernare. Dacă vom avea un guvern, nu ne vom teme, nu vom sta cu căciula-n mână. Este singura idee care trebuie să stea la baza acestui acord politic.”
„Vom merge doar pe idei”
În mesajul final, liderul PSD a respins ideea unor negocieri centrate pe împărțirea funcțiilor și a afirmat că prioritatea trebuie să fie soluțiile pentru țară.
„Personal, resping orice pact pe funcții, ci vom merge doar pe idei. Acum vom vedea cine este îngrijorat de situația României.”

