Prognoza meteorologică pentru următoarele patru săptămâni indică o perioadă dominată de căldură și precipitații reduse în mare parte din țară. Conform estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie, până la jumătatea lunii iulie valorile termice vor depăși mediile multianuale, în timp ce ploile vor fi insuficiente în numeroase regiuni.
Cuprins:
ToggleCăldura persistă în toate zonele țării
Meteorologii estimează că între 22 și 29 iunie temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă pe întreg teritoriul României, cu cele mai pronunțate abateri în vest, nord-vest și centru. În același timp, doar sud-vestul țării ar putea beneficia de un excedent local de precipitații, în timp ce restul regiunilor vor înregistra un deficit pluviometric.
Deficit de precipitații și în prima jumătate a lunii iulie
Și în intervalul 29 iunie – 6 iulie, vremea va rămâne mai caldă decât în mod normal, iar ploile vor fi puține în majoritatea regiunilor, în special în nord, centru și la munte.
Pentru perioada 6 – 13 iulie, prognoza indică menținerea temperaturilor peste media climatologică și continuarea deficitului de precipitații la nivel național, cu accent în zonele montane.
Ploile revin treptat după 13 iulie
În ultima săptămână analizată, între 13 și 20 iulie, România va continua să se confrunte cu temperaturi peste normalul perioadei. Totuși, regimul pluviometric este estimat să se apropie de valorile obișnuite pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, ceea ce ar putea aduce o ușoară ameliorare după mai multe săptămâni dominate de vreme caldă și uscată.

